pentru lansarea sistemului de plăţi la nivel European
Un cetăţean belgian care lucrează în Olanda îşi primeşte salariul in contul său bancar din Belgia la fel de repede precum colegii săi olandezi. O familie din Germania îşi achită facturile de electricitate şi gaz pentru casa de vacanţă din Grecia printr-un simplu acord debit direct din contul lor bancar din Germania. Un student român aflat la un schimb universitar în Italia îşi face fără niciun efort suplimentar toate plăţile în euro din contul său în euro din România. Într-un mod asemănător, companiile vor beneficia şi ele de zona unică de plăţi în moneda euro (Single Euro Payment Area – SEPA). O companie germană specializată în servicii de import-export care face comerţ în Letonia, Cipru şi Norvegia îşi va optimiza fluxurile financiare prin colectarea plăţilor în euro de la debitorii săi din aceste ţări într-un singur cont bancar deschis în Germania. Acestea sunt doar câteva exemple concrete de operaţiuni bancare care ar putea fi mai ieftine şi mai simple. Comisia Europeană a propus astăzi un termen limită la nivel european pentru trecerea de la clasicul sistem naţional de virament bancar şi debit direct la instrumentele nou create în cadrul sistemului SEPA. Aceasta înseamnă că sistemele naţionale de virament şi de debit direct vor fi treptat eliminate, fiind înlocuite de sistemul SEPA, la 12 şi respectiv 24 de luni de la intrarea în vigoare a regulamentului SEPA. Vor fi astfel reduse costurile transferurilor, va creşte concurenţa, iar plăţile transfrontaliere vor deveni tot atât de simple precum plăţile naţionale. Propunerea Comisiei Europene va fi transmisă Parlamentului European şi statelor membre pentru examinare.
Comisarul european pentru piaţa internă şi servicii Michel Barnier a declarat: "Avem deja o piaţă unică, multe state membre utilizează aceeaşi monedă şi, în curând, vom trece la un sistem unic, pan-european, de transferuri. Aceasta înseamnă că efectuarea de plăţi transfrontaliere va fi la fel de simplă ca în cazul plăţilor la nivel naţional. Consumatorii vor avea nevoie de un singur cont bancar iar plăţile lor vor fi procesate mai rapid, mai sigur şi cu costuri mai mici. Companiile vor beneficia de un set unic de standarde şi de proceduri mult mai simple. Propunerea adoptată astăzi stabileşte termenele limită pentru punerea în aplicare a acestui sistem unic de plăţi, cel mai probabil în 2012".
Zona unică de plăţi în moneda euro este un spaţiu în care peste 500 de milioane de cetăţeni, 20 de milioane de companii şi autorităţi publice europene vor putea efectua şi primi plăţi în moneda euro în aceleaşi condiţii, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii, indiferent de locul în care se află. Obiectivul SEPA este creşterea eficienţei şi a concurenţei astfel încât să fie asigurată, peste tot în Uniunea Europeană, existenţa unor produse privind efectuarea de plăţi electronice de înaltă calitate şi competitive din punct de vedere al costurilor. Aceasta înseamnă că europenii vor putea utiliza un singur cont bancar pentru a efectua transferuri în moneda euro în 32 de ţări[1], beneficiind de produse şi servicii bancare competitive. Mulţumită SEPA, din 2012 transferurile vor ajunge la beneficiari cel mai târziu la finalul zilei lucrătoare următoare după ziua efectuării plăţii şi nu vor fi percepute comisioane din sumele transferate. Drept consecinţă, plata facturilor va deveni mult mai facilă. Nu numai consumatorii vor beneficia de pe urma SEPA. Companiile vor beneficia de pe urma unor standarde unice, proceduri mai simple şi procesarea mai rapidă a plăţilor. Va fi astfel îmbunătăţit fluxul financiar, vor fi reduse costurile şi va fi facilitat accesul pe noi pieţe.
Eforturile de autoreglementare nu au fost suficiente pentru a permite o trecere concertată la sistemul SEPA.
Conform datelor furnizate de Banca Centrală Europeană, în luna octombrie doar 9,6 % din viramentele din zona euro au fost efectuate folosind un instrument de plată paneuropean. Dacă această tendinţă continuă, efectele implementării depline a SEPA nu vor fi simţite decât după cel puţin 25 de ani. Doar trecerea rapidă la un sistem paneuropean SEPA de viramente şi debite directe ne va permite să beneficiem pe deplin de avantajele unei pieţe integrate a plăţilor. Regulamentul propus asigură trecerea rapidă şi fără probleme la un sistem paneuropean de viramente şi debite directe, prin eliminarea treptată a instrumentelor naţionale de plată existente în prezent.
Pentru a se asigura interoperabilitatea, în cazul tuturor plăţilor asociate conturilor bancare în euro din UE, va deveni obligatorie aplicarea anumitor standarde comune şi a unor cerinţe tehnice precum folosirea numerelor internaționale de cont bancar (IBAN), a codurilor de identificare a băncilor (BIC) și a unui standard pentru mesajele din domeniul serviciilor financiare (standardul ISO 20022 XML). De asemenea, regulamentul propus ia în considerare îngrijorările utilizatorilor privind posibilitatea fixării unei sume limită şi/sau posibilitatea limitării numărului de plăţi în cazul debitărilor directe. Băncile sau companiile care procesează un număr mare de facturi (de exemplu furnizorii de electricitate sau servicii de telecomunicaţii) sunt încurajate să adopte măsuri pentru a facilita cât mai mult posibil trecerea la sistemul SEPA pentru deţinătorii de conturi bancare.
Regulamentul propus va spori, de asemenea, transparenţa şi concurenţa între furnizorii de servicii de plăţi şi între serviciile de plăţi în sine, în special prin interzicerea comisioanelor interbancare ascunse pentru debiturile directe, existente în prezent în şase state membre (Spania, Franţa, Suedia, Belgia, Portugalia şi Italia).
Informaţii generale
Primul raport privind implementarea foii de parcurs SEPA 2009-2012, publicat astăzi, şi ultimul raport privind trecerea la sistemul SEPA de către administraţiile publice recunosc progresele înregistrate până acum şi arată că o serie de acţiuni importante nu au fost implementate în mod suficient sau prezintă întârzieri. Sunt necesare mai multe eforturi în ceea ce priveşte acţiunile de sensibilizare şi de promovare activă a produselor SEPA pe piaţa industriei de plăţi. De asemenea, în mod regretabil, utilizarea SEPA în cadrul administraţiilor publice din majoritatea statelor membre este redusă şi nu reflectă rolul important pe care administraţiile publice, în calitate de mari utilizatori de servicii de plăţi, l-ar putea juca pentru a încuraja trecerea la SEPA.
Prin urmare, rapoartele menţionate mai sus confirmă nevoia adoptării unor măsuri de reglementare care să ofere siguranţă privind fixarea unei date limită în ceea ce priveşte trecerea la sistemul SEPA.
[1] Acestea sunt cele 27 de state membre ale Uniunii Europene plus Islanda, Lichtenstein, Norvegia, Elveţia şi Monaco.
{mosloadposition user9}