Actriţa Daniela Nane şi pianista Ioana Maria Lupaşcu susţin spectacole eveniment de poezie şi muzică la Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc. Cele două manifestări sunt prilejuite de Ziua Naţională a României.
Sub genericul „Pianul cu Poeme", versurile unor poeţi ca: Mihai Eminescu, Jacques Prevert, Victor Eftimiu, George Coşbuc, Ana Blandiana, Magda Isanos, Radu Gyr sau Costache Ioanid, se vor împleti cu armoniile imaginate de: Astor Piazzolla, Serghei Rahmaninov, Constantin Silvestri, Saeed Sharifian, Guy Bacoos sau Ioan Dobrinescu.
Primul spectacol se va defăşura duminică 29 noiembrie 2015, ora 19, la Biblioteca Județeană din Sfântu Gheorghe, Sala Albastră, la invitația Asociaţiei de Tineret "ECOU", iar bilete sunt disponibile la voluntarii Ecou, la prețul de doar 10 lei, rezervări putând fi făcute la telefon 0753431421.
Luni, 30 noiembrie 2015, de la ora 18,00, cele două artiste vor evolua pe scena noului centru cultural multifuncţional, recent renovat, fostul Cinema Transilvania din Miercurea Ciuc. Acest spectacol se va desfăşura la invitaţia Consilierului Judeţean Ion Proca, a Consilierului municipal Marius Ţepeluş şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Miercurea Ciuc. Ambele evenimente sunt organizate de Asociaţia Pro Valores şi Pro Valores Art&Sport.
Daniela Nane este actriţă la Teatrul Bulandra din Bucuresti din 1995, de cand a absolvit Academia de Teatru si Film din Bucureşti, la clasa profesorilor Mircea Albulescu, Adrian Titieni, Cătălin Naum. A urmat masteratul Ligii Europeane a Institutelor de Arta din Amsterdam şi Berlin în 1995 şi încă un masterat în Cultură, civilizaţie şi teatru japonez la Catedra teatrala Unesco, în 2012. A debutat în teatru în iunie 1995, sub îndrumarea regizoarei Cătălina Buzoianu, în spectacolul "Patul lui Procust", după care au urmat alte zeci de spectacole, precum: „O scrisoare pierdută", „Scandal la Palermo", „Fuga" şi noile producţii realizate în regia lui Andrei Şerban – "Omul cel bun din Seciuan" şi în regia lui Alexandru Darie – "Conversaţie după inmormântare". Tot în 1995 debutează şi în film, în "Eu sunt Adam", în regia lui Dan Piţa, urmând roluri în filme de lungmetraj sau de televiziune, românesti sau internaţionale. Mare iubitoare a poeziei, a fost invitată de-a lungul timpului în numeroase spectacole, atât în București, la Ateneul Roman, cât și în alte orase din România, iar în luna octombrie a anului 2014 a susţinut un recital pe scena Festivalului Armonii poetice de la Palatul Mogoşoaia.
Pianista Ioana Maria Lupașcu începe studiul pianului la vârsta de patru ani. Intre 2001 și 2005 a fost studenta marelui pianist Lazar Berman, la Accademia Europea di Musica, Italia. A fost laureată a numeroase concursuri din România, Grecia și Turcia. Este o prezență constantă pe scene din Italia, România, Elveția, Belgia, Turcia și Spania. A cântat sub baghetele unor dirijori importanți: Jean Francois Antonioli (Elvetia), Ladislau-Petru Horvath (Italia), Sabin Pautza, Tiberiu Soare, Theo Wolters ( Olanda). A colaborat cu instrumentiști precum: Ladislau Petru Horvath, Romel & Victoria Joseph și Florin Paul. În Italia a fost corespondent al cotidianulului Monitorul, iar în 2009 a lansat romanul autobiografic–„Prințul Baghetei". In 2007 i-a aparut CD-ul "Live Piano Solo", iar în 2009 CD-ul "Piano Recital". In 2012 aduce ca inovație scenică alăturarea muzicii clasice dansului flamenco reprezentat de Lucas Molina, în spectacolul SEDUCCION. In 2014 colaborează cu contratenorul Cezar Ouatu și tot în 2014 ia naștere proiectul PianoTango. A realizat spectacole eveniment împreună cu mari personalități ale artei teatrale: Ion Caramitru, George Banu, Daniela Nane, Marian Rîlea, Constantin Chiriac. Deseori este invitată în juriile concursurilor de pian. Din anul 2007 este solistă concertistă a Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești.
La începutul acestui an cele două artiste au fost protagonistele Turneului Naţional Armonii Pascale.
Organizatori: Asociaţia de Tineret Ecou, Domnul Ion Proca – Consilier Judeţean Harghita, Domnul Marius Ţepeluş – Consilier local Miercurea Ciuc, Domnul Adrian Pănescu – Sef cabinet prefect Harghita, Asociaţia Culturală "Pro Valores", Pro Valores Art&Sport
Partener: Primăria Municipiului Miercurea Ciuc