„Cariera Stoeneşti: dezvoltare durabilă pentru oameni şi mediu”
Holcim (România) organizează astăzi la fabrica de ciment din Câmpulung Ziua Porţilor Deschise având ca temă „Cariera Stoeneşti: dezvoltare durabilă pentru oameni şi mediu”. Comunitatea, reprezentanţii autorităţilor locale, reprezentanţi ai mass media precum şi ai diverselor companii partenere vor vizita noua carieră de argilă Stoeneşti şi vor fi informaţi despre planurile de dezvoltare şi reabilitare ale carierei, care însumează investiţii de aproximativ 300.000 euro. Programul zilei pentru cei 1.000 de participanţi include şi un picnic, concerte, activităţi pentru copii şi diverse surprize.
Evenimentele Ziua Porţilor Deschise în fabricile de ciment ale Holcim (România), iniţiate în 2005, sunt parte integrantă a comunicării transparente a companiei cu toţi partenerii săi. Protejarea mediului este una din priorităţile Holcim (România) şi, de aceea, evenimentele Ziua Porţilor Deschise se concentrează asupra problematicii de mediu.
“Încă din primul an de prezenţă în România – iar anul acesta sărbătorim 10 ani – am dezvoltat şi implementat strategii europene pentru protejarea mediului în toate fabricile de ciment, staţiile de betoane şi carierele pe care le deţinem şi operăm. De asemenea, continuăm să dezvoltăm şi să oferim produse şi servicii de calitate şi ecologice.” a declarat Markus Wirth, Director General al Holcim (România).
Extragerea de calcar şi argilă din cariere este un proces cu impact asupra peisajului şi mediului ambiant. Din grijă şi respect pentru mediul încojurător, Holcim (România) a demarat un plan pentru reabilitarea tuturor carierelor operaţionale. Compania reintegrează zonele exploatate în relieful înconjurător şi ia în considerare opţiunile tuturor celor implicaţi, pentru a asigura funcţionarea ecosistemului şi biodiversitatea.
“Avem planuri specifice de dezvoltare şi reabilitare pentru fiecare carieră pe care o operăm. Şi cum protejarea mediului are o importanţă deosebită în angajamentul nostru de dezvoltare durabilă, toate activităţile noastre au un impact minim asupra peisajului şi mediului.” a declarat Emil Raicov, Director Fabrica de Ciment Câmpulung.
În perioada 1999 – 2005, fabrica de ciment din Câmpulung a beneficiat de investiţii care totalizează 50 milioane euro. Începută în 2005, modernizarea capacităţilor de producţie din Câmpulung va fi finalizată în 2008, ca urmare a unei investiţii de 120 milioane euro.
{mosloadposition user10}