Între 6-8 septembrie, Cartier Hub, primul centru comunitar din România deschis într-un centru comercial, aniversează șase luni de la deschidere! Cu această ocazie specială, organizează Ziua Porților Deschise, o serie de evenimente gratuite menite să aducă împreună comunitatea din Drumul Taberei. Fie că vorbim despre antreprenori locali, freelanceri care stau în apropiere, familii cu copii, elevi sau studenți, toți sunt așteptați să ia parte la evenimentele pregătite de organizatori.
Spectacole de teatru, muzică și dans
Ziua Porților deschise începe vineri, 6 septembrie, cu un spectacol de teatru susținut de ImpACT Art. Sâmbătă, 7 septembrie, cât și duminică, 8 septembrie, se vor desfășura mai multe ateliere în paralel, potrivite atât pentru adulți, cât și pentru copii.
De la dans contemporan, la cursuri de improvizație și reciclare creativă, la atelier de comunicare în cuplu sau discuții despre diferențele dintre generații. Participanții pot alege unul sau mai multe ateliere, toate fiind cu participare gratuită, însă cu înscriere în prealabil prin formular.
O zi dedicată meseriașilor din cartier
Drumul Taberei înseamnă, pe lângă multe altele, o comunitate unită. Un cartier în care vecinii se salută pe stradă, unde croitoria este la ea acasă, unde instalatorul te știe de când erai copil, iar medicul de familie se transmite din generație în generație. Pe lângă toate acestea, profesioniștii din noile domenii (marketing, gaming, IT și antreprenoriat) dau un vibe și un colorit modern cartierului. Împreună vor fi la Biblioteca Vie unde fiecare om devine o carte deschisă.
Pe 7 septembrie participanții la Biblioteca Vie vor avea ocazia să stea de vorbă cu freelancerii care lucrează din Drumul Taberei. Vor afla ce înseamnă să fii un freelancer în social media, copywriting, digital sau evenimente, ziua fiind dedicată profesioniștilor din cartier care lucrează pe cont propriu.
Duminică, pe 8 septembrie, este rândul oamenilor cu meserii tradiționale să își spună povestea. Vor vorbi despre meseriile pe care le practică de o viață, despre începuturi, greutăți, dar mai ales, despre motivele pentru care au ales să practice aceea meserie.
“Ziua Porților deschise este de fapt ca o zi de sărbătoare în cartier. O zi în care vecinii pierd noțiunea timpului și stau la povești, copiii care au plecat de acasă se întorc și vorbesc despre reușitele lor, iar familiile petrec timp de calitate alături de copii. Ne dorim să creăm un sentiment de familiaritate, în care comunitatea se întâlnește să petreacă timp împreună și să învețe lucruri noi și utile. Ziua Porților Deschise devine astfel o nouă ocazie pentru a întâlni oameni și a crește comunități.” A declarat Alexandra Vornicu, project manager, Cartier Hub.
Mai multe detalii despre Ziua Porților Deschise sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului sau pe site.
Despre Cartier Hub
Cartier HUB este primul spațiu de cursuri, evenimente și co-working pentru comunitatea din cartierul Drumul Taberei, inaugurat de un centru comercial privat. Cartier Hub pune la dispoziție locuitorilor din cartierul Drumul Taberei o sală multifuncțională pentru evenimente, una dedicată cursurilor, una pentru întâlniri, un spațiu de coworking și unul pentru relaxare. Cartier HUB a fost inaugurat în martie 2019 cu o investiție a dezvoltatorului Ceetrus, implementată de Nod makerspace, iar în primele șase luni a găzduit peste 100 de evenimente.