Societatea Ornitologică Română (SOR) sărbătorește, pe data de 1 aprilie, Ziua Păsărilor în mediul online, prin evenimente organizate pe pagina de Facebook a SOR.
Ziua Păsărilor 2021 va debuta, de la ora 10.00, cu un material video conceput de specialiști ai SOR, în care vor fi prezentate cele mai comune specii de păsări ce pot fi observate în orașe. La ora 12.00 vom organiza un quiz destinat celor începători în recunoașterea păsărilor, iar la ora 14.00 un quiz pentru pasionații din domeniu.
La ora 18.00, vom prezenta, tot pe pagina de Facebook, un formular conceput să vină în ajutorul celor care merg în această perioadă în natură pentru activităție de „birdwatching”.
„Ziua Păsărilor este unul dintre evenimentele emblemă ale Societății Ornitologice Române, care, în cei 27 de ani de când este organizat, a reușit să strângă mii de participanți. La SOR, an de an, sărbătorim Ziua Păsărilor alături de iubitorii de păsări și natură.
Chiar dacă nici în acest an nu ne putem întâlni cu toții în natură din cauza măsurilor de restricție impuse de autorități, tot ne vom bucura de păsări, doar că, de data aceasta, doar în mediul online.
Printre activitățile pe care le-am pregătit pentru această zi specială se regăsește un filmuleț de inițiere pentru recunoașterea celor mai comune specii de păsări pe care le putem vedea în orașe.
După ce învățăm cum să le recunoaștem, urmează să exersăm cunoștiințele abia învățate printr-un quiz pentru începători. Nu i-am uitat nici pe împătimiții păsărari și am organizat un quiz și pentru ei”, spune directorul execuiv al SOR, Dan Hulea.
Cele mai indicate locuri pentru „birdwatching”
Persoanele care doresc să participe la activități de observare și identificare a păsărilor o pot face în zone specifice, precum râuri, lacuri naturale sau de acumulare, mlaștini și păduri. Iată câteva recomandări concrete:
- Dobrogea – Vadu, Năvodari, Techirghiol, Cheile Dobrogei
- Muntenia – Comana, Balta Albă, Grădiștea, Lacurile de baraj de pe Argeș, Bistreț, Lacurile de baraj de pe Olt, Maglavit
- Moldova – Jijia-Miletin, Pângărați-Vaduri-Bâtca Doamnei, Lacurile de baraj de pe Siret, Mața-Cârja-Rădeanu
- Transilvania – Lacurile de baraj de pe Olt, Sânpaul, Iernut, Cipău, Zona Zau de Câmpie – Tăureni,
Banat-Crișana – Lunca Turului, Aleșd, Cefa, Lunca Mureșului, Satchinez. - În ceea ce privește capitala, Parcul Natural Văcărești rămâne în continuare cel mai bun loc de „birdwatching”, conform observațiilor realizate de membrii SOR în cadrul proiectului Atlasul Păsărilor din București. Dar și în parcurile Herăstrău sau Tineretului sau pe Lacul Morii se pot observa numeroase specii.
Programul complet al ediției din 2021
10:00 – Video de inițiere pentru recunoașterea celor mai comune specii de păsări
12:00 – Quiz începători
14:00 – Quiz avansați
18:00 – Formular observații păsări