Nu e în toată săptămâna zi mai lungă decât cea de luni! Mai ales atunci când îți începi dimineața prost, ghinioanele se țin lanț, iar orele la birou par să nu se mai termine. Într-o astfel de zi îl întâlnim și pe Giraf, noul personaj creat de MullenLowe pentru ZIZIN, iar povestea lui, cea în care ne regăsim cu toții, are un final deschis.
Ziua nesfârșită a lui Giraf este un miniserial animat reactiv în care utilizatorii de Facebook pot decide continuarea fiecărui episod.
„După succesul poveștilor din campaniile precedente, ne-am dorit să dăm naștere unor noi întâmplări și personaje cu care să-i angajăm pe consumatori în conversația din mediul online. Cu ajutorul agenției MullenLowe, le facem cunoștință fanilor de pe Facebook cu simpaticul Giraf, personaj căruia îi pot schimba ziua de luni cu o simplă… reacție”, spune Mihai Pârvulescu, Marketing Specialist, ZIZIN.
Astfel, la finalul fiecărui episod, fanii sunt invitați să voteze prin reactions – love, sad, haha, angry, wow. Reacția predominantă va stabili continuarea poveștii.
„Ne-am propus să creăm un conținut video cu care consumatorii să interacționeze în social media, așa că am completat universul poveștilor ZIZIN cu noi personaje cu care fie ne identificăm, fie ne confruntăm deseori. Astfel, Ziua nesfârșită a lui Giraf este o alegorie a vieții cotidiene. Dacă Facebook ar fi avut și un buton de pace, fiecare situație neplăcută de pe parcursul zilei s-ar fi rezolvat mult mai rapid și ușor J”, adaugă Raul Gheba, Copywriter, MullenLowe.
Primul episod rulează pentru două săptămâni, începând cu 13 martie, și poate fi vizionat aici.
Echipa Zizin implicată în această campanie este formată din: Laurențiu Lazăr (Board President), Laura Lazăr (Chief Executive Officer), Georgiana Bogdan (Marketing & PR Specialist) și Mihai Pârvulescu (Marketing Specialist).
Din partea MullenLowe: Raul Gheba (Copywriter), Valentin Ionescu (Art Director), Andrei Munteanu (Group Creative Director), Victor Oprișan (Group Creative Director), Ilinca Nanoveanu (AV Manager), Cristina David (Account Executive), Andra Panaitescu (Account Manager), Gabriela Alexandrescu (Deputy Client Service Director), Adrian Chiuhan (Head of Strategy), Alina Bălan (Client Service Director), Eugen Suman (Executive Creative Director).
Produs de: POPIXAR, Animație și Regie: Augustin Pop, Ilustrație – Octav Ungureanu, Muzică – Mihai Alexandru Pîțan și Augustin Pop.
Componenta de media este asigurată de agenția Initiative, reprezentată de Lavinia Mitran (Digital Media Planner), Raluca Lupu (Digital Account Executive), Nicoleta Chițu (Media Planner) și Anca Tănase (Head of Unit & Account Director).
Echipa Golin care coordonează activitățile de PR & social media este formată din Roxana Dibă (Director, Consumer Division), Livia Voicu (Senior Media Associate) și Thedeea Gherlan (Digital Manager).