sarbatorita de Habitat for Humanity Romania prin evenimentul BIG BUILD 2015
• 8 case vor fi construite în doar 5 zile, în Bacău
Habitat for Humanity România celebrează Ziua Mondială a Locuirii, declarată de ONU, prin evenimentul BIG BUILD. În doar cinci zile, între 5 și 9 octombrie, asociația va ridica opt case pentru familii cu venituri mici din Bacău.
La construcția locuințelor participă aproximativ 200 de voluntari din SUA, Irlanda de Nord, Slovacia, din companiile românești și personalități. Partenerul principal al evenimentului este Dedeman, care sprijină misiunea Habitat for Humanity, de a eradica locuirea sărăcăcioasă, încă din 2005, prin importante donații în materiale și bani.
“Dreptul la o casă decentă este un drept fundamental al omului, iar de 19 ani facem eforturi pentru a eradica locuirea sărăcăcioasă din România. Am gândit BIG BUILD, eveniment impresionant de construcție accelerată și voluntariat, pentru a atrage atenția asupra celor peste 5 milioane de români care locuiesc în case dărăpănate, friguroase și suprapopulate. Ne dorim o Românie în care fiecare familie să aibă o casă sigură și sănătoasă, și sperăm să găsim tot mai mulți parteneri care să sprijine misiunea noastră.
Le mulțumim voluntarilor care au venit de peste hotare pentru a ne ajuta să construim, companiilor care au donat bani, materiale de construcție și au implicat angajații ca voluntari, precum și jurnaliștilor care fac ca eforturile noastre să se audă mai departe.”, a declarat Mario DeMezzo, director național Habitat for Humanity România.
Cele opt locuințe sunt construite în Cartierul Izvoare din Bacău, în sistem duplex, și au două dormitoare, o bucătărie, un living și o toaletă.
Familiile care vor beneficia de locuințelele noi din Bacău trebuie să fie în nevoie de o locuință decentă, trebuie să muncească un număr de ore la propria casă și să returneze către Habitat for Humanity România costul casei la prețul materialelor de construcție, pe o perioadă de 20 de ani, în rate lunare fără dobândă, fără profit. Sistemul Habitat for Humanity, dezvoltat de 39 de ani în 70 de țări din întreaga lume, responsabilizează familiile beneficiar și asigură fondurile pentru construcția de locuințe pentru alte familii dezavantajate.
Ziua Mondială a Locuirii
Încă din 1986, prima zi de luni din octombrie a fost declarată de către Organizația Națiunilor Unite „Ziua Mondială a Locuirii” (UN World Habitat Day). Susținători din toată lumea vor fi alături de Habitat for Humanity în proiectele speciale organizate cu această ocazie, pentru a atrage atenția asupra nevoii unui adăpost sigur, decent și accesibil. Habitat for Humanity International și ONU au semnat un memorandum pentru a promova împreună soluțiile de locuire la nivel mondial prin campanii de advocacy și conștientizare.
Situația locuirii în România
România este una dintre cele mai afectate țări din Uniunea Europeană, unde peste 5 milioane de oameni locuiesc în condiții care le pun în pericol sănătatea, educația și dezvoltarea. 41,2% dintre români nu au grupuri sanitare în casă (în timp ce media europeană este de 3,1%), iar 58% dintre români trăiesc în locuințe suprapopulate (în pe când media europeană este de 17,8%).
Parteneri BIG BUILD
Au răspuns apelului Habitat for Humanity România și au donat cu generozitate bani sau materiale de construcție: Dedeman, Kaufland, Tondach, Kronospan, AdePlast, Teraplast, Politub, MTI – Saint Gobain Group, AkzoNobel, DB Schenker, Fiskars, Epics Photobooth, Aqua Carpatica.
Partener media: Prima TV.