de Ambient in 9 centre comerciale
Ambient, unul dintre liderii pieţei autohtone de comerţ cu materiale de construcţii, finisaje şi amenajări interioare sărbătoreşte în acest an, pe 23 septembrie, Ziua Instalatorului, în 9 din centrele sale comerciale: Sibiu, Cluj, Baia Mare, Târgu Mureş, Deva, Alba Iulia, Bistriţa, Râmnicu Vâlcea şi Mediaş.
Cadrul festiv, tombola cu premii surpriză, cadourile pentru toţi participanţii şi nu în ultimul rând voia bună vor constitui coordonatele în care Ambient va organiza această manifestare, care se adresează tuturor meşterilor instalatori. Munca susţinută, hărnicia, seriozitatea şi priceperea sunt valori ale companiei care, de asemenea, se regăsesc la toţi partenerii din programul Meşter Ambient.
Recunoaşterea valorii şi importanţei meşterilor cu care lucrează, în strategia orientată către client, defineşte Ambient. Prin urmare acest eveniment festiv vine ca o desfăşurare firească, un moment de sărbătoare la final de septembrie, pe care Ambient doreşte să-l repete an de an.
Este un eveniment pentru meşteri în special şi pentru întreaga comunitate în general, prin care Ambient vine încă o dată în întâmpinarea meşterilor cu care a dezvoltat relaţii de parteneriat, prin intermediul unei zile alocate lor în întregime şi unui prilej de recunoaştere şi recompensare a muncii lor.
Partenerii Ambient în desfăşurarea Zilei Instalatorului sunt Viesmann, Ferroli, Ravak, Kludi, Geberit, Sanotechnik, Danfoss, Aco, PowerPLus, care prin sprijinul lor au făcut posibilă realizarea acestui eveniment.