Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ziua HBo la TIFF

Pe data de 8 iunie 2006, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, aveţi ocazia să vedeţi două filme ce poartă semnătura HBO. Semnătură a diferenţei şi unicităţii.

Something the Lord Made
SUA, 2004
Regia: Joseph Sargent
Cu: Alan Rickman, Mos Def, Mary Stuart Masterson, Kyra Sedgwick, Charles S. Dutton.

Something the Lord Made este povestea adevărată a ineditului parteneriat dintre medicul Alfred Blalock (Alan Rickman, imbatabil) şi Vivien Thomas (Mos Def, surprinzător), un tânăr de culoare fără nici un fel de pregătire medicală. Cei doi, depăşind obstacolul prejudecăţilor rasiale, au revoluţionat, în mod crucial, chirurgia cardiologică. Completat cu imagini de arhivă ce-i au drept protagonişti pe Kennedy, Lyndon Johnson, Malcolm X şi Martin Luther King, Something the Lord Made este un veritabil document al uneia dintre cele mai tulburi perioade din istoria americană care a însemnat mai mult, se pare, decât asasinate politice şi Vietnam.

The Girl in the Café
Marea Britanie/SUA, 2005
Regia: David Yates
Cu: Bill Nighy, Kelly Macdonald, Ken Scott, Anton Lesser.

The Girl in the Café este scris de Richard Curtis, unul dintre cei mai talentaţi scenarişti britanici de televiziune (Blackadder) şi cinema (Patru nunţi şi o înmormântare, Notting Hill) şi e regizat de omul care a făcut Sex Traffic (un BAFTA binemeritat pentru Anamaria Marinca) şi care va face următorul Harry Potter (The Order of the Phoenix). În consecinţă, filmul îmbină romantismul unei poveşti de dragoste ce se desfăşoară pe străzile reci din Reykjavik şi seriozitatea impusă de subiecte fierbinţi precum G8 şi foametea din Africa. Bill Nighy (timid şi singuratic) şi Kelly Macdonald (idealistă şi inimoasă) sunt desăvârşiţi.

Pe data de 8 iunie vă aşteaptă la Cluj o zi plină de stil, originalitate şi neapărat filme bune. Ziua HBO.
Important

  • În seara Galei Festivalului Internaţional de Film Transilvania, HBO şi TIFF vor premia, de asemenea, câştigătorii Concursului de scenarii HBO – ediţia 2006. Premiile oferite câştigătorilor sunt de 2.000 dolari pentru cel mai bun scenariu de lung metraj si 1.000 dolari pentru cel mai bun scenariu de scurt metraj, iar toţi cei şase finalişti vor fi deja la Cluj, pentru că sunt toţi câştigători ai premiului “3 zile la TIFF”.  Amintim ca juriul acestui concurs este format din Cristina Corciovescu, Mihai Chirilov, Andrei Cretulescu, Cristian Mungiu, Dragoş Bucurenci.

  • Mai mult, în cadrul acestei gale, HBO va oferi şi premiul Best Romanian Act în valoare de 2000 Euro.

 
Ne vedem la Cluj!

Bucuresti, 31.05.2006

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.