cu privire la asteptarile de la viitorul Parlament European a fost inaugurata in Bucuresti, in prezenta a peste 300 de tineri
Pe 9 mai 2014, de Ziua Europei, a fost inaugurată la București, pe esplanada din fața Bibliotecii Centrale Universitare (Piața Revoluției), cea mai mare expoziție stradală de idei exprimate grafic cu privire la viitorul Uniunii Europene și așteptările de la viitorul Parlament European care va fi ales pe 25 mai 2014, în cadrul unui eveniment inedit cu participarea a peste 300 de persoane, elevi și studenți din principalele centre universitare, jurnaliști, reprezentanți ai ONG-urilor și publicul larg.
Participanții au alcătuit cea mai mare expoziție stradală de idei exprimate grafic cu privire la viitorul Uniunii Europene și Parlamentul European, cuprinsă pe un panou având o lungime de 13 metri. Ideile tinerilor, exprimate grafic de către cei 5 artiști prezenți la eveniment – Arina Bican, Angela Butnariu, Tania Furnea, Bogdan Ciobanu și Rolland Niculusca – au fost fotografiate și publicate pe pagina de Facebook a Biroului de Informare al Parlamentului European în România: www.facebook.com/EPIO.Romania, unde pot fi votate, prin acordarea de like-uri, în perioada 10 – 16 mai 2014, de către toți cei interesați să susțină ideile participanților la concurs. Primele 3 cele mai votate idei transpuse grafic vor aduce inițiatorilor lor câte o vizită la Parlamentul European, la Bruxelles.
Publicul larg s-a putut informa la cele două standuri principale, în cadrul cărora au fost distribuite materiale despre Uniunea Europeană și alegerile pentru Parlamentul European, precum și alte materiale de interes public. De asemenea, participanții au fost invitați să participe la un concurs de cunoștințe despre activitatea Parlamentului European, prin intermediul unor quiz-uri informative și au fost invitați să-și transmită ideile către viitorii deputați români în Parlamentul European, prin intermediul unei urne de vot simbolice, care va fi transmisă viitoarei legislaturi a Parlamentului European.
Deschis participării publicului larg, evenimentul a fost organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, împreună cu Centrul Infoeuropa al Ministerului Afacerilor Externe, în parteneriat cu UNArte, cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret.
S-au implicat și au susținut proiectul: Academia de Studii Economice și Forumul Tinerilor din România, Universitatea București, Școala Națională de Studii Politice și Administrație și Universitatea Tehnică de Construcții București.
Expoziţia de idei transpuse grafic va putea fi vizitată de publicul larg, în perioada 12 – 25 mai 2014, la Spaţiul Public European, de luni până vineri, în intervalul 10:00 – 18:00.
Aflați mai multe detalii despre eveniment la: //www.europarl.ro/ro/ziua-europei–9-mai-2014.html;jsessionid=1FC8DAC8C55769C3648913D5CA9B32A5.