Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, de la ora 18.30, Ziua Culturii Naționale va fi celebrată de Filarmonica „George Enescu‟ printr-un concert extraordinar, susținut în Sala mare a Ateneului Român. Evenimentul special condus de dirijorul Radu Popa este organizat în parteneriat cu Centrul Român de Muzică și în coproducție cu Radio România Muzical. Solist în Concertul nr. 5, în mi bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 73, Imperialul de Ludwig van Beethoven va fi pianistul Florian Mitrea. Programul dedicat Zilei Culturii Naționale include, alături de capodopera lui Beethoven, opere semnificative din muzica românească: Două dansuri românești de Theodor Rogalski și Suita Mihai Viteazul (selecţiuni) de Tiberiu Olah. „Cultura – cultura de perfomanță (Constantin Noica) – rămâne criteriul decisiv care omologhează și cauționează valoarea ziditor-intelectuală, inteligența și autoritatea spirituală a unui popor. Aceste valori îi conferă respect, îi justifică demnitatea orgolioasă și aura aristocratică în lume‟, a declarat Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu‟.
Dirijorul Radu Popa are convingerea că reîntoarcerea la cultură rămâne singura opțiune a menținerii spiritului neamului nostru în curgerea tot mai învolburată a contemporaneității. „Acest concert de Ziua Culturii Naționale înseamnă regăsirea culturii române în patrimoniul cultural universal prin alăturarea spiritelor lui Rogalski și Olah alături de cel al gigantului de la Bonn – Beethoven. Imperialul lui Beethoven, în contextul concertului nostru, este o ofrandă muzicală universală adusă domnitorului Mihai Viteazul, prezent prin muzica lui Tiberiu Olah, care pune în atenție încoronarea lui Mihai Viteazul și intrarea în Alba Iulia‟, a subliniat dirijorul.
Pentru solistul Florian Mitrea, „Imperialul ajunge în acea sferă artistică în care cuvintele devin neputincioase și nu mai pot defini starea în care ne aflăm. Este un concert despre care nu putem vorbi, dar pe care-l putem trăi împreună, în sala de concert‟. „Sunt onorat să revin pe prima scenă a țării, pe scena Ateneului Român. Atât Rogalski, cât și Olah însumează figura emblematică a muzicianului român, cu rădăcini adânci în etosul cultural român, dar în același timp integrați în circuitul internațional de valori, iar Beethoven transcende atât granițele fizice, cât și cele temporale”, a precizat pianistul.
Concert simfonic cu ocazia Zilei Culturii Naţionale
Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, ora 18:30
Orchestra simfonică a Filarmonicii “George Enescu”
Dirijor
RADU POPA
Solist
FLORIAN MITREA
Program
Theodor Rogalski
Două dansuri româneşti
Ludwig van Beethoven
Concertul nr. 5, în mi bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 73, Imperialul
Tiberiu Olah
Suita Mihai Viteazul (selecţiuni)
Partener: Centrul Român de Muzică
Coproducător: Radio România Muzical
Prețurile biletelor sunt:
Categoria I: 110 lei;
Categoria I: 100 lei.
Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar“.Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.
Accesul în sala Ateneului Român este permis în funcție de restricțiile pandemice, „dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 şi este asigurată purtarea măştii de protecţie”. Verificarea acestor condiții se va face înainte de accesul în interiorul Ateneului Român.
Radu Popa s-a născut la Bucureşti, în 1969. A absolvit în anul 1994 secţia de compoziţie (clasa prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu), iar în anul 1996 secţia de dirijat-orchestră (clasa prof. univ. Ludovic Bács). Şi-a continuat formarea muzicală cu studii de masterat. Între 1999 şi 2006, Radu Popa a deţinut posturile de dirijor şi de director general al Filarmonicii de Stat Giurgiu, apoi, pentru un an, a activat ca dirijor permanent la Filarmonica de Stat “Oltenia” Craiova. Din 2007 până în prezent este dirijor permanent la Filarmonica de Stat “Banatul” Timişoara. A debutat ca dirijor în anul 1993, alături de orchestra Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, desfăşurând apoi o bogată activitate ca invitat al orchestrei de Cameră Radio Bucureşti, precum şi al Filarmonicilor din Arad, Bacău, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Mureş, Timişoara. A realizat turnee de concerte în Coreea de Sud. Ca dirijor al orchestrei de cameră „Camerata Janacek”, Radu Popa a coordonat producţia Flautul fermecat la Šumperk – Cehia (2002). La pupitrul orchestrei Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca a susţinut în anul 2007 un concert în cadrul Festivalului internaţional „George Enescu”. Cu prilejul colaborării dintre Opera de Stat din Viena şi Filarmonica „Banatul”, Radu Popa a dirijat la Timişoara un concert extraordinar susţinut de solişti ai Operei de Stat din Viena, programul cuprinzând selecţiuni din operele Nunta lui Figaro, Don Giovanni şi Così fan tutte de W. A. Mozart.
Descris de Martha Argerich ca fiind „un pianist extraordinar în plină ascensiune”, Florian Mitrea este laureat la concursurile internaționale de pian de la Glasgow 2017, Saint-Priest 2017, Hamamatsu 2015, München ARD 2014 și câștigătorul Concursului de Pian al Royal Overseas League. A fost format la București de către profesoarele Flavia Moldovan și Gabriela Enășescu. A câștigat o bursă de studiu la Academia Regală de Muzică de la Londra, la clasa profesoarei Diana Ketler, unde este în prezent profesor în cadrul Facultății de Pian. De asemenea, predă pianul la Școala Purcell pentru tineri muzicieni și este invitat frecvent să susțină cursuri de măiestrie la Tokio și la București. În 2016 a devenit Kawai Global Artist, iar în 2018 i-a fost oferit titlul Associate of the Royal Academy of Music. S-a stabilit din 2008 în Marea Britanie și a concertat în săli cunoscute, precum Usher Hall (Edinburgh), Royal Concert Hall (Glasgow), Bridgewater Hall (Manchester), King’s Place, St John Smith Square, Queen Elisabeth Hall și Saint-Martin-in-the-Fields (Londra). În 2018 a debutat la festivalurile de la Lucerna și Edinburgh. A fost solistul orchestrelor Philharmonia din Londra, Collegium Musicum din Basel. La începutul anului 2020, Florian Mitrea a susținut recitalul de debut la Sala Bozar din Bruxelles și a întreprins primul turneu solistic cu Orchestra Regală a Scoției. Pianistul a realizat înregistrări pentru BBC Radio 3, BBC Scoția, Südwest Rundfunk, Bayerischer Rundfunk, Radio France Musique, Radio Télévision Suisse și Radio România Muzical.
Concertul de Ziua Culturii este realizat și în parteneriat cu Grupul de Farmacii Elixir Nova Farm.