Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Zimbrul părăsește lista speciilor vulnerabile

Zimbrii nu mai sunt considerați o specie vulnerabilă datotrită muncii de conservare care are loc constat în Europa, România fiind printre puținele țări cu zimbri în libertate. Rezultatul conservării pe termen lung a speciei zimbru (Bison bonasus) este creșterea populației de la aproximativ 1.800 în 2003 la peste 6.200 în 2019, justificând trecerea de la vulnerabil la aproape amenințat în lista roșie a specillor conform IUCN.

Specia era mai rară decât rinocerul negru și a supraviețuit doar în captivitate la începutul secolului al XX-lea. S-a început reintroducerea zimbrului în sălbăticie în anii 1950, iar în România în 2012. Cele mai mari subpopulații se găsesc acum în Polonia, Belarus și Rusia, dar doar opt dintre ele sunt suficient de mari pentru a fi viabile genetic pe termen lung. Specia rămâne dependentă de măsurile de conservare în curs, cum ar fi translocările zimbrilor în habitate optime pentru a crea populații viabile și promovarea coexistenței om-zimbru.

În România sunt acum mai mult de 100 de exemplare de zimbri în sălbăticie în trei zone diferite: Parcul Natural Vânători Neamț, Munții Făgărș și Munții Țarcu. Cea mai mare populație, de peste 65 de exemplare, se află în Munții Țarcu prin inițiativa Rewilding Europe și WWF România. Zimbrii de aici au fost aduși din rezervații și centre de reproducere din Europa în urma unui proces complex de selecție pentru a asigura diversitatea genetică. Obiectivul proiectului este de a crea o populație viabilă care se reproduce în sălbăticie și dezvoltă atât biodiversitatea cât și idei de antreprenoriat sustenabil bazat pe ecoturism în comunitățile locale.

Echipa proiectului LIFE Bison monitorizează cu atenție comportamentul zimbrilor pentru a asigura bunăstarea acestora și pentru a se asigura de coexistența cu localnicii din comunitățile vecine zonei de resălbăticire. Zimbrul este o specie umbrelă care asigură calitatea vieții celorlalte specii din lanțul trofic și mențin echilibrul natural de care depindem cu toții. El a devenit un simbol local care a permis oamenilor locului să redescopere bogăția naturii care îi înconjoară, peisaje minunate care fascinează turiștii în căutare de aventuri pe urmele zimbrilor sau de tihna de la sat.

„Nașterile în sălbăticie și sprijinul comunităților locale sunt semnale bune care ne spun că zimbrii aparțin acestor plaiuri ancestrale, dar să nu uităm că specia este încă amenințată de provocări diverse, de la pierderea habitatului la neclaritatea proceselor legislative. De aceea considerăm că doar împreună putem lucra spre a ne asigura că nu va regresa progresul făcut în ultimii 70 de ani, ci vom fi martorii unei schimbări în bine.” ne spune Marina Drugă, managerul proiectului LIFE Bison.

Doctorul Bruno Oberle, directorul general al IUCN, a declarant că zimbrii și alte douăzeci și cinci de specii au fost recuperate conform actualizării listei roșii IUCN, ceea ce demonstrează puterea acțiunilor de conservare. „Cu toate acestea, lista în creștere a speciilor dispărute este un semnal clar că eforturile de conservare trebuie să se extindă urgent. Pentru a aborda amenințările globale, cum ar fi pescuitul nesustenabil, defrișarea terenurilor pentru agricultură și speciile invazive, conservarea trebuie să se întâmple în întreaga lume și să fie încorporată în toate sectoarele economiei. ” a mai afirmat acesta.

Reintroducerea zimbrilor în Carpații Meridionali se realizează în cadrul proiectului „Acţiuni urgente pentru refacerea populaţiilor de zimbru în România”, implementat de WWF România şi Rewilding Europe, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin Programul LIFE și alături de comunitățile locale.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.