„Ce visează insectele?”, „Cum arată arborele de fier?”, „Ce face un botanist?” sau „Ce fac personajele atunci când pleacă din poveste?” sunt doar câteva dintre întrebările la care cei mai mici telespectatori pot afla răspunsul din 26 octombrie, la TVR 2, în emisiunea „ZICE EL, ARICITOTEL”.
În fiecare sâmbătă, de la ora 11:00, Aricitotel, „cel mai cel arici din lume”, înțelept, jucăuș, prieten ideal al copiilor, vă invită să petreceți împreună timpul în mod distractiv, dar și educativ.
O echipă minunată formată din cinci copii – Alexandra, Sophia, Filip, Francesca şi Karina – și o mătușă prea grijulie, Doamna Cicălitorescu, pornesc alături de Aricitotel într-o aventură unică, distractivă și plină de savoare.
Din fața televizoarelor, cei mai mici telespectatori, însoțiți de părinți și bunici, vor călători prin locuri frumoase pentru a descoperi lucruri noi, care să le stimuleze curiozitatea și pentru a găsi răspunsuri. În drumul lor se vor întâlni cu personaje de poveste, se vor juca, vor bricola și chiar vor deveni artiști în bucătărie. Și tot cu această ocazie, vor înțelege utilitatea unor obiecte vechi și ciudate și vor afla „misterul” unor meserii inedite.
Cu acordul și sprijinul adulților, micii telespectatori sunt invitați să facă parte din povestea săptămânală a lui Aricitotel, participând la concursul „Filmulețe cu telefonul”, desfășurat pe pagina de Facebook TVR 2.
În perioada 26 octombrie–21 decembrie 2024, în fiecare ediţie a emisiunii „Zice el, Aricitotel” va fi anunțat concursul ce invită copiii telespectatori să trimită (cu ajutorul părinţilor/reprezentanților legali) scurte filmuleţe care să respecte o temă anunţată în timpul emisiunii. Clipul transmis trebuie să fie însoţit de Anexa 1 a Regulamentului, semnată de către unul dintre părinţi/reprezentantul legal.
Mai multe informații despre concursul emisiunii “Zice el, Aricitotel” puteți afla consultând Regulamentul publicat pe http://www.tvr.ro/.
Să înceapă distracția!