Informație, entertainment, vedete în ipostaze rar întâlnite, povești despre oameni și o invitație la redescoperirea binelui din fiecare om. Pe 17 decembrie 2021, Prima TV împlinește 24 de ani și împarte bucuria sărbătorii. Sunt 24 de ani de povești despre oameni extrordinari, oameni care cred în bine și reușesc să aducă schimbarea acolo unde este nevoie. La aniversare, Prima TV invită telespectatorii să participe la vânătoarea de bâlbe, să descopere extraordinarul din oamenii obișnuiți, să aibă încredere în informațiile obiective și relevante pentru ei.
În zi aniversară, vedetele Prima TV, dar și personalități din viața publică, spun „La mulți ani, Prima TV!”. Dimineața începe cu Focus la Prima Oră, emisiune prezentată de Irina Gologan și Daniel Osmanovici. De la ora 15.00, Ioana Petric, Giulia și Gabriela Marin pornesc petrecerea la Hai cu fetele. Se lasă cu vedete dezbrăcate de… secrete, cu povești amuzante și multă voie bună.
Cristi Brancu are și el invitați de seamă. De la ora 16.00, la Exclusiv VIP, telespectatorii vor afla povești din culisele emisiunilor Prima TV. Mergem în redacția Focus, iar în platou vin, rând pe rând, Bebe Cotimanis, Ioana Petric, Giulia și Gabriela Marin, Dezbrăcatu și bebelușele, Alexandra si Denisa, dar și vedetele știrilor FOCUS: Ioana Maria Moldovan, Livia Graur și Daniel Osmanovici.
Seara aniversară se încheie cu o ediție specială Cronica Cârcotașilor, care aduce o retrospectivă a celor mai bune momente din cei 24 de ani de Prima TV și a celor mai tari bâlbe din emisiune.
La Prima TV, aniversarea celor 24 de ani aduce în luna decembrie, de la începutul ei până în Ajunul Crăciunului, 24 de zile încărcate de energia și optimismul faptelor bune. Orice faptă bună, orice gest de implicare contează. Postul de televiziune s-a alăturat unor cauze nobile și a făcut apel la solidaritate și dărnicie prin mesajele Crede în bine! Împarte bucurie! Vedetele Prima TV s-au implicat în mod activ în acțiunile mai multor organizații: Asociația Magic, Conil, SOS Satele Copiilor, United Way, Habitat for Humanity România, Casa Hospice, Asociația FDP și Asociația Blondie.
Andreea Berecleanu, Ioana Maria Moldovan, Florin Călinescu, Bebe Cotimanis, Marius Saizu, Daniel Osmanovici, Irina Gologan, Marina Nițoiu, Maria Iordănescu, Anca Sână Serea, Diana Bart, Cove, Dezbrăcatu, Ioana Petric, Gabriela Marin, bebelușele Cronicii Cârcotașilor, Denisa si Alexandra, Sebastian Zachmann, Georgia Ninu, Bianca Iordache, Luci Popa și Dan Scarlat, Cristi Brancu, Dragoș Pătraru și Ștefania Cîrcu, echipele serialelor Oportuniștii și Secretele Președintelui, toți s-au alăturat din suflet cauzelor sociale și au adus zâmbete pe chipurile celor greu încercați de viață. Mai mult, Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, își pune amprenta muzicală pe campania Prima TV, semnând compoziția imnului campaniei Crede în bine! Împarte bucurie!
La 24 de ani, Prima TV invită fiecare telespectator să devină ambasadorul speranței și al faptelor bune: Crede în bine! Împarte bucurie!