Sâmbătă, 18 februarie, a avut loc la Ateneo Veneto vernisajul colecției de veșmânt contemporan „Zestrea”, semnată de Lector Universitar Doctor Liliana Țuroiu, eveniment cultural înscris în programul oficial al renumitului Carnaval de la Veneția. Costumele, fotografiile și accesoriile ce au ca sursă de inspirație elemente ale costumului tradiţional românesc sunt expuse la Ateneo Veneto între 18 și 28 februarie.
Expoziția “Zestrea” constituie un demers inovativ, unitar și foarte expresiv al unui artist plastic contemporan care, în cei 20 de ani de carieră, a semnat peste 100 de expoziții personale în 15 țări, reușind să transmită de fiecare dată emotie și frumusețe românească. Liliana Ţuroiu, designer vestimentar, Lector Universitar Dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, artist şi femeie de afaceri, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România și preşedinte şi membru fondator al Fundaţiei Altum Studio Design.
“Pentru orice artist este onorant să expună la Ateneo Veneto, spațiu prestigios aflat în inima Veneției și care, prin arhitectura, colecțiile de artă și carte și picturile sale murale, dar și prin istoria de două secole a promovat constant științele, literatura și artele. Mulțumesc organizatorilor și tuturor partenerilor care au făcut posibil să transmit încă o dată, prin lucrarile mele, valorile și frumusețea românească într-un eveniment de mare traditie și plin de culoare și simboluri precum Carnavalul de la Veneția. Am fost profund impresionată că domnul Stefano Karadjov – Directorul Artistic al Carnavalului – a definit în discursul său proiectul “Zestrea” drept o minunată reinterpretare contemporană, într-un stil unic, a tradiției românești.”, declară Lector Universitar Dr. Liliana Țuroiu.
O prezență românească remarcabilă la Carnavalul de la Veneția, expoziția “Zestrea” by Liliana Țuroiu este un eveniment cultural organizat de Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Institutul Cultural Român și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, cu sprijinul Primăriei Veneția, al Ateneo Veneto și VELA SPA și al partenerilor de tradiție: Castelul Bran și TVR. Acestora li s-au alăturat parteneri media locali: VeneziaNews și Un ospite di Venezia.
Vernisajul expozitiei „Zestrea” a avut loc în Aula Magna a Ateneului Venețian, în prezența autoarei colecției, Liliana Țuroiu, a doamnei Claudia Popa – Dir. General Creart, a domnului Rudolf Dinu – Dir. Insitutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, a domnului Stefano Karadjov – Dir. Artistic al Carnavalului de la Veneția și a altor personalităţi din domeniul artei şi culturii din România şi din Italia. Numeroșii iubitori de artă și modă prezenți la deschiderea oficială a expoziției au admirat ținutele somptuase “Zestrea” și s-au bucurat de momentul inedit susținut de grupul de tulnicărese “Moațele” din Câmpeni, jud. Alba, prezente și ele cu două manifestări artistice în programul oficial al Carnavalului.
“Colecția Zestrea este minunată tocmai pentru că reușeste să transmită fascinația trecutului, reactualizându-l într-un stil contemporan, ceea ce este în spiritul acestui carvanal.”, a menționat domnul Stefano Karadjov, directorul artistic Carnevale di Venezia, care a fost încântat să poarte o cămașă de ceremonie “Zestrea”, atât la vernisaj, cât și la evenimentele oficiale ulterioare ale Carnavalului.
”Prezenţa noastră la acest eveniment reprezintă o excelentă oportunitate de a promova cultura românească, de a ne face cunoscută identitatea naţională, atât în faţa oficialităţilor şi a oamenilor de cultură, dar şi a sutelor de mii de turişti care vizitează Veneţia în această perioadă. Ne dorim să încheiem protocoale de colaborare cu partenerii culturali străini pentru a dezvolta cât mai multe proiecte prin care să facem cunoscute în Europa şi în lume arta şi tradiţia românească”, a transmis primarul Municipiului București, doamna Gabriela Firea.
Spațiul care găzduiește expoziția este celebrul Ateneo Veneto (Campo San Fantin 1897 – zona Piața San Marco), o veche și celebră instituție italiană, într-o clădire cu istorie impresionantă, începută în timpul Republicii Venețiene și continuată prin renovarea din sec. al XVI-lea, când arhitecți, sculptori și pictori celebri ai epocii au îmbogățit-o cu opere de artă extraordinare. Zestrea artistică a acestei somptuase clădiri – colecția impresionantă de artă și biblioteca de 40.000 volume, unele de o inestimabilă valoare istorică și culturală – este pusă în evidență de evenimentele culturale speciale care au loc aici, de la conferințe și expoziții la evenimente de top din domeniul teatrului, muzicii, artelor și culturii.
Despre Lector Universitar Dr. Liliana Țuroiu și colecția “Zestrea”
“Doamna Țuroiu reușește, prin creația ei deosebită, să ne facă să ne păstram sufletul întreg. Nu poate să existe o națiune și mai ales să spere să rămână în istorie dacă nu-și adapă tot timpul curentul excepțional al tradițiilor sale. Nu este doar un designer de modă. Este un artist creator care știe cum să reviziteze aceste tradiții. O felicit pe doamna Țuroiu că știe să pună atât de artistic această identitate în evidență”, afirmă domnul Radu Boroianu, Președintele Institutului Cultural Român.
În cei 20 de ani de carieră, artista a semnat colecţii de modă, prezentări, dar şi expoziţii de artă, fotografie şi costum organizate atât în ţară, cât şi în străinătate, în Italia – Veneţia şi Milano, Franţa – Paris şi Lille, Germania – Düsseldorf, Stuttgart şi Köln, SUA – New York, Portugalia – Lisabona, Grecia – Atena, Kazahstan – Alma-Ata, Bulgaria – Sofia, Ungaria – Budapesta. În 2015 a lansat colecţia “Zestrea”, ca şi catalogul de artă și filmul documentar cu acelaşi nume, un proiect amplu în care arta şi rigoarea execuţiei se împletesc cu respectul faţă de valoarea costumului tradiţional.
Prin expoziția de la Ateneo Veneto din februarie 2017, în cadrul programului oficial al Carnavalului de la Veneția, colecția „Zestrea” își adaugă în palmaresul său expozițional internațional încă un spațiu încărcat de istorie și cultură. De-a lungul timpului, creațiile marca Liliana Țuroiu au fost purtate la evenimente de prestigiu de la Palatul Versailles, Casa Alba, Teatro alla Scala din Milano, Bruxelles și Cannes. Și au fost expuse în locuri speciale, precum Palatul Schönbrunn, Galeria de Artă a Institutului Cultural Român din Roma, Castelul Jaegerhof și Sala Schumann a Muzeului de Artă din Dusseldorf, Teatreo Thalia și Galeria de Artă a Institutului Cultural Român din Lisabona, Castelul Bran, Castelul Peleș, Cetatea Făgăraș, Castelul Bethlen-Haller, Ateneul Român, Palatul Cesianu-Racoviță – Galeria de Artă Artmark.
Alte informaţii despre lucrările Lilianei Ţuroiu se găsesc pe site-ul lilianaturoiustudio.com, zestrea-collection.com, ca şi pe pagina facebook.com/Liliana Turoiu Studio – Official