Zentiva Group a.s. informează că a finalizat procesul de achiziție a operațiunilor Alvogen din Europa Centrală și de Est (ECE), anunțat anul trecut.
Tranzacția contribuie la creșterea organică continuă a grupului, consolidând poziția și impactul Zentiva în Polonia, România, Bulgaria și extinzând prezența pe noi piețe, inclusiv Rusia, Ucraina, Kazahstan, Ungaria, Croația și zona balcanică occidentală. Ca urmare a acestei achiziții, Zentiva are acum capacitatea de a livra un portofoliu extins de produse pentru alte milioane de pacienți din Europa și nu numai.
„Odată cu această achiziție, reunim două dintre cele mai importante companii de medicamente generice și OTC-uri din regiunea Europa Centrală și de Est”, a declarat Nick Haggar, CEO al Zentiva. „Punctele noastre forte și portofoliile de produse se completează perfect, în linie cu strategia de creștere Zentiva. Prin extinderea continuă pe noi piețe și alături de echipa noastră de succes, putem livra, în Europa și nu numai, mai multe medicamente de înaltă calitate, la prețuri accesibile, de care oamenii au nevoie în fiecare zi.
Alături de achiziția unității de producție din Ankleshwar, India, anunțată recent și preconizată să fie finalizată în săptămânile următoare, achiziția Alvogen extinde și capacitatea de producție a Zentiva cu fabrica Labormed Alvogen din București.
Aceasta se adaugă achizițiilor recente ale companiilor Creo din Marea Britanie și Solacium din România, precum și investițiilor de mai multe milioane de euro în fabricile de producție Zentiva existente în Praga și București.
„Alvogen din Europa Centrală și de Est comercializează peste 200 de medicamente generice și OTC-uri în mai multe domenii terapeutice cu branduri recunoscute precum Lactacyd®, Persen®, EuBiotic® și multe altele, cu poziții de lider pe 14 piețe cheie din ECE”, a declarat Hacho Hatchikian, care a fost recent numit în poziția de Head of Commercial CEE Region, Zentiva. „Integrarea Alvogen în grupul Zentiva este o oportunitate excelentă de a ne uni forțele, de a ne extinde acoperirea și de a dezvolta excelență operațională, cu scopul de a servi nevoile de asistență medicală a milioane de pacienți.”