Teatrul Masca va organiza în perioada 7-9 iunie în Herăstrău cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante. Zeci de artiști provenind din 11 țări, mulţi dintre ei campioni naţionali sau mondiali ai stilului vor face dintr-o plimbare prin parc o experiență inedită și plină de culoare.
„Herăstraul va vibra într-un mod cu totul special în zilele de 7-9 iunie, căci statuile, aidoma unor cutii muzicale îşi vor urma destinul trăind cu pasiune fiecare povestea sa.
Aleile parcului vor deveni un univers aparte, animat de personaje fantastice care impresionează prin tehnică, povești și costume. Statui pline de culoare întruchipând personaje istorice sau din filme, din lumea lui Shakespeare sau a lui Caragiale, statui și povești urbane, îngeri și personaje supranaturale vor fermeca publicul spectator.
Accesul este gratuit la toate spectacolele prezentate pe parcursul celor trei zile de evenimente.
Programul complet pe www.masca.ro.
Eveniment organizat de: Teatrul Masca
Parteneri media: Național FM, National N24 Plus, București FM, România Liberă, Ziarul Ring, Curierul Național, Șapte Seri, Zile și Nopți, Yorick.ro, Revista Accente, Casamea.ro, Port.ro, PRwave.ro, Calendar evenimente, Woman2woman.ro, Lifeandthecity.ro, Redactia4fun.ro, Teatral.ro, Instilulmeu.ro, Senso TV, Teatrul.com, TV City, LaRevista.ro, Ziarul Metropolis