- Zalando este prima companie din categoria sa care introduce o funcție de consiliere privind măsurile, prin care își asistă clienții în găsirea mărimii potrivite
- Clienții din regiunea DACH vor putea primi sfaturi referitoare la dimensiuni pe baza măsurilor lor unice, prin simpla realizare a două fotografii
- Această funcție ar putea reduce numărul retururilor referitoare la mărime și diminua risipa vestimentară pe termen lung, prin educarea brandurilor cu privire la măsurile consumatorilor.
Zalando, una dintre cele mai importante platforme online europene de fashion și lifestyle, a lansat un instrument ce le permite consumatorilor să primească sfaturi referitoare la mărime pe baza măsurilor lor corporale individuale. Clienții vor trebui să-și facă două fotografii în haine care sunt ajustate pe corp, iar Zalando va putea determina măsurile lor corporale, pentru a-i ajuta să găsească mărimea potrivită atunci când fac achiziții de produse fashion. Este o premieră în industrie, având în vederă că nicio altă platformă de mărimea Zalando nu a introdus o astfel de funcție.
Funcția este momentan disponibilă pentru clienții din regiunea DACH, care o vor putea folosi pentru articole favorite pentru femei, precum rochiile. Acesta este una dintre cele mai dificile categorii pentru consumatori când vine vorba de găsirea mărimii potrivite și, mulțumită acestei soluții, Zalando își propune să îi ajute să găsească măsura perfectă. Compania va extinde proiectul pe mai multe categorii și piețe în viitor.
“Consilierea consumatorilor în găsirea măsurii potrivite este o parte importantă în adâncirea relației cu aceștia. Este frustrant să aștepți să primești un articol, doar ca apoi să descoperi că nu ți se potrivește. Odată cu introducerea consilierii privind mărimile, continuăm să folosim soluții inovatoare pentru a ne ajuta clienții când vine vorba de una dintre cele mai mari probleme din industria fashion,” spune Stacia Carr, VP Size & Fit al Zalando. “De asemenea, continuăm susținerea brandurilor partenere, pentru că această funcție poate oferi informații despre măsurile și solicitările clienților acestora privind mărimea”.
Zalando și-a propus să le ofere consumatorilor experiențe personalizate, bazate pe încredere și confidențialitate. Astfel, odată ce măsurile acestora au fost determinate, fotografiile rămân în telefoanele clienților, aceștia având control total asupra preferințelor ce țin de partajarea datelor.
Consilierea privind mărimile, bazată pe măsurile clienților este următorul pas în călătoria Zalando pentru a-i ajuta pe clienți să găsească mărimea potrivită. Acest lucru va permite ca Zalando să deschidă calea către o experiență personalizată în cabina de probă virtuală. Recent, Zalando a lansat cu succes al treilea pilot al cabinei virtuale de probă, oferind posibilitatea celor peste 51 de milioane de clienți din cele 25 de piețe Zalando să creeze un avatar 3D prin introducerea înălțimii, greutății și a genului. Pentru o pereche specifică de blugi, o categorie dificilă în găsirea mărimii potrivite din cauza standardelor inconsistente de măsurare, clienții pot vedea cum li se potrivesc diferite mărimi de la diverse branduri folosind un avatar. În viitor, ambele tehnologii pot fi integrate, astfel încât clienții să poată crea un avatar 3D care să reprezinte forma corpului lor cât mai exact, luând în considerare măsurătorile lor.
Datorită eforturilor echipei Zalando ce lucrează pentru categoria Size & Fit, compania a redus deja retururile referitoare la mărime cu 10%, comparativ cu articolele ce nu oferă consiliere privind mărimea. Experiența are la bază atât tehologia Zalando, cât și cea dezvoltată de Fision, un producător suedez de aplicații mobile privind măsurile corporale, achiziționat de Zalando în 2020.
“La Zalando, clienții noștri sunt întotdeauna în centrul a tot ceea ce facem. Dorim ca ei să se simtă ca și cum ar experimenta un butic privat, cu asistenți de vânzări pregătiți să ofere sfaturi în ceea ce privește mărimea și croiala hainelor. Ne concentrăm pe aprofundarea relației cu clienții din România prin intermediul unui grad înalt de personalizare cu ajutorul tehnologiei. Așteptăm cu nerăbdare să introducem consilierea privind mărimile, bazată pe măsurile clienților și suntem nerăbdători să le aducem și pe piața din România în viitor,” afirmă Daniel Rogiński, Director General pentru România și CEE la Zalando.