Noul lider va continua călătoria VIVE Reality, întrucât Cher Wang își reia rolul de Președinte pentru a identifica viitoarele tehnologii și parteneriate
HTC Corporation anunță astăzi numirea lui Yves Maitre în funcția de CEO al HTC, cu efect imediat.
Yves se alătură companiei HTC, anterior ocupând poziția de Vicepreședinte Executiv al Diviziei de Echipamente și Parteneriate destinate consumatorilor în cadrul Orange, una dintre cele mai importante companii de telecomunicații din lume, unde acesta a supravegheat implementarea strategiei companiei franceze. Experiența lui Yves include colaborarea cu cele mai mari branduri de electronice de larg consum din lume, precum și deținerea unui întreg portofoliu de servicii mobile conectate. De asemenea, Yves a fost membru al grupului de inovație tehnologică al Orange, fiind însărcinat cu dezvoltarea oportunităților de venituri disruptive.
Cher Wang va continua în funcția de Președinte al HTC, unde aceasta se va concentra pe viitoarele tehnologii care se aliniază cu portofoliul extins al HTC, dar și cu viziunea VIVE Reality.
“Acum patru ani, când am preluat funcția de CEO, mi-am propus să reinventez compania HTC, devenind astfel un ecosistem complet, dar și să creez condițiile pentru ca HTC să înflorească în ceea ce privește 5G-ul și XR-ul. Prin urmare, acum este momentul perfect să predau conducerea unui lider puternic pentru a ne ghida în următoarea etapă a călătoriei noastre,” a declarat Cher Wang, Președinte HTC. “Sunt foarte încântată că Yves preia frâiele; acesta are o legătură veche cu HTC și împărtășește pasiunea noastră pentru inovație. Cred cu tărie ca Yves este cel mai potrivit lider pentru a continua să conducă compania HTC la potențialul maxim.”
“HTC este de mult timp un indicator pentru inovația tehnologică și sunt onorat să fiu selectat de către Consiliul de Directori pentru a conduce următoarea fază a companiei,” a declarat Yves Maitre, CEO al HTC. “În întreaga lume, HTC este recunoscut pentru premierele sale în materie de comunicații mobile și spațiul XR. Sunt incredibil de entuziasmat fiindcă voi contribui la dezvoltarea atât a viitorului 5G, cât și al XR-ului, împreună cu angajații HTC, clienții și investitorii companiei. Vom continua tranziția de la construirea celor mai bune echipamente pentru consumatori din lume la construirea de servicii complete, care să simplifice gestionarea și implementarea acestora.”
HTC inovează în jurul unui portofoliu tehnologic divers, ce include realitate virtuală și extinsă (XR), dispozitive și tehnologii 5G, AI și Blockchain. Compania deține un record remarcabil în ceea ce privește inovația de vârf, anul acesta câștigând premii media și aprecieri din partea industriei pentru ecosistemul de produse de realitate virtuală VIVE, dar și pentru Hub-ul HTC 5G, adoptat de către operatorii de telefonie mobilă din întreaga lume pentru a implementa tehnologia 5G.
Despre Yves Maitre
Yves Maitre a deținut poziții de conducere în cadrul Orange timp de 14 ani, cea mai recentă funcție fiind cea de Vicepreședinte Executiv al Diviziei de Echipamente și Parteneriate destinate consumatorilor. Acesta a început să lucreze cu HTC pentru prima dată în 2005, când deținea poziția de Vicepreședinte al Diviziei dedicate Dispozitivelor. De-a lungul mandatului acestuia la Orange, Yves a furnizat constant servicii și dispozitive inovative, pe fondul unor responsabilități din ce în ce mai mari și, de asemenea, a fost primul care a negociat și implementat prezența smartphone-urilor Android în Europa. Expertiza sa include atât electronice și servicii de consum, cât și dezvoltarea tehnologiei B2B.
Înainte de a se alătura companiei Orange, Yves a lucrat 6 ani pentru compania de electronice de consum Thomson Multimedia, unde acesta a deținut poziții de conducere atât în SUA, cât și în Singapore. De asemenea, Yves a ocupat roluri în lanțul de aprovizionare și gestionarea produselor.
Mai multe informații despre tehnologiile HTC găsiți pe www.htc.com.