– Tinerii artiști ucraineni se vor putea înscrie fără taxă –
Competiția de muzică clasică “Youth of Music – International Competition”, ediția 2022 anunță acordarea premiului Freedom, ca simbol al libertății de care are nevoie arta și artiștii pentru a se exprima. Având în vedere contextul actual, situația în care se află în acest moment tinerii artiști care au fost nevoiți să își părăsească țara și să devină refugiați sau să trăiască în condițiile războiului cu care se confruntă în acest moment Ucraina, Asociația MuseArt oferă facilitatea înscrierii gratuite pentru tinerii artiști din Ucraina.
Anul acesta concursul este organizat de Asociația MuseArt, împreună cu Asociația Culturală Lanto “Magia Muzicii”, în calitate de co-organizator. Competiția este dedicată tinerilor muzicieni de muzică clasică, instrumentiști și artiști lirici, cu vârsta de până la 30 de ani de orice naționalitate, din toată lumea. Câștigătorul categoriei a III-a este considerat câștigătorul marelui premiu “Grand Prix – Youth of Music 2022”.
În cadrul primei ediții s-au înscris în concurs 130 de candidați, din 27 de țări. Câștigătorii celor trei trofee “Youth of Music 2021” au fost tineri muzicieni din Ungaria, Croația și România.
Președintele juriului este celebrul violinist român Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România. Juriul va reuni mari personalitati din lumea muzicii clasice, toți membrii juriului având ample cariere la nivel internațional, dublate de portofolii academice importante. Aceștia sunt: dirijorul Gian Luigi Zampieri, pianistul Igor Cognolato, soprana Laura Tătulescu, pianistul Vasily Lobanov și pianista Sînziana Mircea.
“Suntem fericiți să organizăm și în acest an Youth of Music International Competition, cu ajutorul partenerilor și al membrilor juriului reuniți de același ideal, și anume: de a sprijini tinerii muzicieni în vremuri extrem de complicate. Din păcate și acest an aduce multă incertitudine în lume, umbra pandemiei fiind înlocuită cu norii războiului de lângă noi. Așa cum am anunțat încă de la lansarea primei ediții, competiția internațională Youth of Music este menită să dea speranță, este modul nostru de a arăta că ne pasă și, atât cât putem, încercăm să facem ceva. Așadar, anul acesta, în semn de solidaritate cu Ucraina, toți candidații cu cetățenie ucraineană vor fi scutiți de taxa de participare și, în plus, va fi acordat premiul Freedom, pentru a sublinia faptul că toți oamenii au dreptul la libertate, că valorile fundamentale ale umanității trebuie respectate. Asa cum știm deja, arta are puterea de a elibera, de a vindeca, de a ne aduce împreună și de a da speranță”, a declarat pianista Sînziana Mircea.
Trofeele competiției vor fi oferite și în acest an de Authentic Plaza. Premiile vor consta atât în trofee, precum și în premii în bani, diplome, cursuri de măiestrie și recitaluri susținute la Palatul Camerei de Comert și Industrie din București, Centrul de Cultură Arcuș din Sfântul Gheorghe, Filarmonica Banatul și Universitatea de Vest din Timișoara, precum și în Italia.
Parteneri în organizarea competiției “Youth of Music International Competition”, ediția 2022 sunt: First PR Agency, Filarmonica Banatul, Universitatea de Vest din Timișoara, Centrul Cultural Arcuș din județul Covasna, Fundația Remember Enescu, Fundația Prețuiește Viața, Electrecord SA, Authentic Plaza, Camera de Comerț și Industrie București, Crizantema SRL., Asociația Tribul Artistic, Asociația Culturală “Iancu Tucarman și Maria Popa”, Associazione Cantici di Liberta Lecco Italia.
Mai multe detalii despre concurs se regăsesc pe site-ul https://www.museart-academy.com/competition-rules.