Create special pentru compatibilitate deplină cu plăcile de bază ROG și performanțe de gaming fără compromis
XPG, binecunoscut producător de sisteme, componente și periferice pentru gameri, profesioniștii Esports și pasionații de tehnologie, anunță lansarea modulelor de memorie DDR4 RGB SPECTRIX D50 ROG-CERTIFIED. Noile module DDR4 RGB cu certificare Republic of Gamers (ROG) au fost create special pentru a se potrivi cu plăcile de bază ROG și pentru a oferi performanțe de gaming fără compromis. În plus, acestea suportă și Intel® XMP pentru overclocking facil și sunt echipate cu iluminare RGB.
Performanțe Plug & Play și Overclocking
Memoriile DDR4 RGB SPECTRIX D50 ROG-CERTIFIED au trecut teste stricte de overclocking și compatibilitate ROG, asigurând performanțe optime cu plăcile de bază ROG Intel® DDR4. Acest lucru înseamnă că utilizatorii ROG se pot bucura de performanțele excelente de până la 3600MHz și o creștere de 5%, fără a se preocupa de compatibilitate. SPECTRIX D50 ROG-CERTIFIED sunt, de asemenea, compatibile cu plăcile de bază care acceptă Intel® XMP 2.0 pentru overclocking direct, fără a fi nevoie să intrați în BIOS.
Sesiuni de gaming intense și elegante
Pentru eleganță în jocuri, SPECTRIX D50 ROG-CERTIFIED sunt echipate cu iluminare RGB programabilă, care poate fi controlată cu ușurință prin intermediul aplicației ROG AURA SYNC. Iluminarea RGB completează designul discret și elegant al modulelor, care ies în evidență prin contururi simple și linii moderne.
Garanție pe viață
Memoriile DDR4 RGB SPECTRIX D50 ROG-CERTIFIED sunt fabricate cu cipuri de înaltă calitate, pentru performanțe și fiabilitate deplină și vor fi disponibile într-un kit cu două module de 8 GB fiecare. Noile modele sunt acoperite de o garanție pe viață.