Xiaomi, lider global în tehnologie, a publicat Raportul de Sustenabilitate pe 2020 care detaliază abordarea și practicile companiei pentru dezvoltarea sustenabilă.
Raportul de peste 30 de pagini cuprinde o gamă extinsă de inițiative sustenabile ale companiei, inclusiv protecția mediului, responsabilitățile sociale corporative și activitățile umanitare. De asemenea, oferă printre alte subiecte și informații despre angajamentul Xiaomi în privința accesibilității, securității datelor și confidențialității utilizatorilor. Raportul acoperă atât piața din China, cât și piețele din restul lumii pentru a documenta felul în care inițiativele Xiaomi în privința sustenabilității au fost aplicate la nivel global.
“Din momentul în care am înființat această companie, în 2010, Xiaomi și-a asumat angajamentul de a face mai bună lumea în care trăim. În 2020, ne-am alăturat Pactului Global al Națiunilor Unite și ne-am dedicat celor 10 principii referitoare la responsabilitatea corporativă”, a declarat în raport Lei Jun, președintele și CEO-ul Xiaomi Corporation. “Din raport puteți vedea și felul în care sustenabilitatea este aplicată de Xiaomi pe toate planurile, felul în care ne tratăm oamenii și furnizorii, cum interacționăm cu comunitățile noastre și răspunsul nostru la provocările globale de mediu”.
Raportul descrie modul în care Xiaomi a lucrat pentru a încorpora măsuri de protecție a mediului în designul și fabricarea produselor. De exemplu, la ambalarea modelelor Mi 10T și Mi 10T Pro a existat o reducere de 60% a plasticului. Până la finalul anului 2021, Xiaomi își propune să atingă un nivel de reducere a plasticului și mai mare la ambalarea noilor produse din Europa. Raportul subliniază și abilitatea Xiaomi de a face din consumul redus de energie o caracteristică importantă pentru peste 40 de tipuri de produse destinate consumatorilor. Așa cum se arată în documente, Xiaomi garantează faptul că produsele sale sunt în conformitate cu toate reglementările de mediu și siguranță din țările în care sunt comercializate. Produsele sunt conforme cu reglementările UE, inclusiv cele CE, REACH, RoHS și Directivele WEEE.
Xiaomi evidențiază rolul crucial pe care îl are inovația în sustenabilitate și în abordarea problemelor globale. De exemplu, potrivit angajamentului pe care Xiaomi îl are de a contribui la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ONU, acesta a devenit partener în dezvoltarea unui sistem de avertizare timpurie împotriva cutremurului. În China, și în curând în alte țări cu risc seismic, smartphone-urile Xiaomi care rulează sistemul MIUI (de la versiunea 11 în sus) și televizoarele Mi pot anunța utilizatorii cu câteva secunde înainte de producerea unui cutremur. Aceste alerte oferă informații în privința celui mai apropiat refugiu, contactele de urgență, contactele medicale și informațiile de salvare în situații critice. Pe parcursul anului 2020, Alerta de Cutremure MIUI Xiaomi a detectat 29 de seisme cu o magnitudine de peste 4.0 și a emis peste 9.4 milioane de alerte.
Pe parcursul anului 2020, Xiaomi a jucat un rol activ și în lupta împotriva COVID-19. În martie 2020, a donat zeci de mii de măști FFP3 Guvernului Italian și a ajutat rezidenții din Veneto, una dintre cele mai afectate regiuni. De asemenea, a trimis ajutoare și către Franța, Regatul Unit și Polonia. În momentul în care școlile din Europa au fost nevoite să se închidă și să treacă la sistemul online, Xiaomi Spania a donat 1.000 de telefoane inteligente Ministerului Educației din Spania și le-a distribuit către copiii din întreaga țară. Până la data de 15 iulie 2020, Beijing Xiaomi Foundation a făcut donații către sistemele medicale din 14 țări, printre care Italia, Spania, Japonia, Coreea, Indonezia și Myanmar. Aceste donații au fost în valoare totală de 5.9 milioane RMB (854.000$).
În România, în luna aprilie a anului trecut, Xiaomi a donat zeci de mii de măști de protecție către Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.
Raportul de Sustenabilitate Xiaomi pe 2020 este disponibil integral AICI.