Delia: „X Factor de anul acesta e mai divers ca oricând”
Cel de-al treilea sezon al super-show-ului „X Factor” revine din 22 septembrie, de la 20:30, sub sloganul “Muzică și suflet”. Delia, Dan Bittman și Cheloo sunt cei care dau verdictul în privința calificărilor concurenților în etapele următoare, în lupta pentru marele premiu, însã, ca în fiecare an, dezicia finalã va aparţine telespecatorilor. Ca noutate, a fost coborâtă limita de vârstă la înscriere la 14 ani, astfel că una dintre categorii va fi 14 – 25 ani. La preselecții s-au prezentat concurenți de pe patru continente. Diversitate, spectacol, talent sunt atributele celui mai nou sezon X Factor.
Printre concurenţii care şi-au înfruntat emoţiile şi au venit sã demonstreze cã au factorul X în faţa celor trei juraţi s-au numãrat doi nigerian, un italian, o cubanezã, un columbian şi un chinez. „X Factor de anul acesta e mai divers ca oricând, dovada cã limita de vârstã a concurenţilor a coborât la 14 ani. Am întâlnit concurenţi din Nigeria, Italia, Cuba, Columbia, ba chiar şi China, oameni pasionaţi, care simt muzica şi care meritã un loc în showbiz. Iar ca informaţie de culise, vã mai spun cã am remarcat mulţi bãieţi drãguţi, sexy şi foarte talentaţi J” a declarat Delia, care e sigurã cã anul ãsta trofeul X Factor merge în echipa ei: „Nu conteazã dacã va câştiga o fatã, un bãiat sau un grup, atâta timp cât e din categoria mea!”