Pe 17 și 18 septembrie, de la 20.30
Lansarea celui de-al cincilea sezon X Factor vine la Antena 1 în porție dublă de show: joi și vineri, adică pe 17 și 18 septembrie, emisiunea revine cu și mai mult spectacol și talente pe măsură.
Prima săptămână a noului sezon le oferă telespectatorilor nu una, ci două ediții X Factor, urmând ca de săptămâna viitoare emisiunea să fie difuzată doar vinerea de la 20.30.
Spectacolul talentelor muzicale care au factorul X va aduce pe scenă, în fața juraților Delia, Horia Brenciu și Ștefan Bănică momente care mai de care mai impresionante: de la concurenți cu un talent incredibil, care îi va emoționa până la lacrimi sau îi va uimi pe jurați, la apariții amuzante, personaje surprinzătoare, momente artistice care au ridicat publicul în picioare.
„De la an la an, totul devine mai exploziv”, spune Delia. „Parcă sunt din ce în ce mai mulți oameni talentați, cu și mai mult potențial de factor X. Mereu mă distrez alături de Ștefan, Horia, Răzvan, Dani și întreaga echipă de producție”, mai spune Delia. Despre atmosfera la primele filmări și întâlniri cu concurenții, Ștefan Bănică povestește: „Au fost la audiții foarte multe grupuri, a fost ca o avalanșă de grupuri anul acesta. Au venit și mulți străini. Am vazut concurenți foarte buni, care pot deveni următorul X Factor, alții surprinzători, cu un potențial care se poate dezvolta în etapele următoare. Iar alți concurenți ne-au oferit momente comice de neuitat.” Iar Horia Brenciu s-a simțit la filmări ca la olimpiadă, după cum el însuși mărturisește: „S-au întâmplat de toate. Jurații, prezentatorii, publicul, dar în special concurenții au participat cu ce-au fost înzestrați și ce-au știut să facă mai bine. Răzvan și Dani au ținut pasul extrem de bine la proba de maraton, mergând după concurenți prin țară. Delia e o adevarată expertă la proba de tir cu arcul, cu pistolul, cu ce vreți voi… Nu știu cum făcea, dar nimerea fix în inimile concurenților, cu precădere masculi. Ștefan m-a uimit, din nou. Aruncarea ciocanului și cursa cu garduri sunt preferatele lui. Cum știa el să-mi pareze vorbele și să-mi dea replica, mai rar… Una peste alta, mulțumim pe aceasta cale concurenților care au dat totul și publicului care a fost al 12-lea jucător. Cât despre mine, așa cum mă știți… Am doborât record după record, în special la 100 m”, glumește acesta.