Vi-l mai amintiţi pe băiatul care a facut o sală întreagă să plângă?
X Factor dă dependenţă. A trecut un an, iar timişorenii abia aşteptau reîntâlnirea cu echipa X Factor. Primii concurenţi au ajuns la audiţiile X Factor din Timişoara încă de la primele ore ale dimineţii. Printre aceştia şi Marius Lucaciu, băiatul care a impresionat juriul şi publicul X Factor până la lacrimi în primul sezon.
A trecut prin Oltenia, a fost apoi la Sibiu, iar astăzi, echipa X Factor este în Timişoara. A venit rândul bănăţenilor să convingă că au voce, charisma, prezenţă scenică, că pot face show şi transmite emoţie. Dis de dimineaţă în faţa hotelului Boavista s-au adunat zeci de timişoreni care aspiră la o carieră în muzică. Printre aceştia şi câţiva pentru care X Factor a devenit un “microb”. N-au putut sta departe de X Factor şi o parte dintre ei au decis să îşi încerce norocul şi în acest an.
Un caz aparte este cel al lui Marius Lucaciu, băiatul care prin perseverenţă şi demnitate a impresionat până la lacrimi nu doar juriul primului sezon X Factor, ci şi o ţară întreagă. Cu o deficienţă locomotorie şi cu o situaţie financiară precară, Marius îşi trăieşte viaţa cu demnitate şi încrederea că atunci când crezi în visul tău poţi obţine ceea ce vrei. Astăzi, Marius a venit să se reîntâlnească cu echipa X Factor, de care s-a ataşat foarte mult în primul sezon al show-ului.
În foarte puţin timp, Marius se va întâlni şi cu Dani Oţil, cel care va fi şi în acest sezon mai mult decât prezentatorul show-ului. Răzvan şi Dani îi vor ajuta pe concurenţi să scape de emoţii, le vor asculta poveştile, îi vor încuraja şi le vor deveni cei mai puni prieteni.
În sezonul trecut X Factor, Timişoara a fost fruntaşă la capitolul voci bune. Dintre cei 12 finalişti, trei au fost timişoreni: Diana Hetea, Duo Voicea şi Irina Florea au devenit cunoscuţi unei ţări întregi după ce au participat la X Factor. Drumul lor spre celebritate a început într-o zi de vară, cu o întâlnire cu Răzvan şi Dani şi echipa de producţie X Factor. La fel poate fi şi acum pentru alţi români talentaţi. Tot ce trebuie să facă este să aibă încredere în visul lor şi să se prezinte la audiţii.
După Timişoara, caravana X Factor ajunge la Cluj duminică pe 24 iunie. Urmează apoi Moldova. Răzvan şi Dani se vor afla pe 27 iunie la Iaşi pentru ca prima etapă a audiţiilor să se încheie la Bucureşti pe 1 iulie.
Programul complet al audiţiilor poate fi aflat de pe www.xfactor.a1.ro sau de pe pagina oficiala de Facebook a show-ului: //www.facebook.com/xfactor.romania.