Urmează Bucureşti
Caravana X Factor a ajuns astăzi la Iaşi. Sute de ieşeni au venit încă de la primele ore la Palas Iaşi pentru a convinge că au voce, charismă, prezenţă scenică, că pot face show şi transmite emoţii. Drumul lor spre celebritate poate începe chiar azi. Răzvan şi Dani sunt alături de concurenţi, iar Răzvan pariază pe Moldova pentru marele premiu al show-ului, cu atât mai mult cu cât Andrei Leonte, câştigătorul primului sezon X Factor este din Iaşi. Românii mai au o singură şansă pentru a deveni următorul super star al României şi a intra în cursa pentru premiul în valoare de 200.000 de euro: audiţiile X Factor din Bucureşti, ce vor avea loc pe 1 iulie.
A fost veselie mare astăzi la Iaşi la prima etapă a audiţiilor X Factor. Sute de ieşeni au vrut să demonstreze că au factorul X şi au venit puşi pe treabă încă de la ora 08.00. În scurt timp, după terminarea emisiunii “Neatza cu Răzvan şi Dani” li s-au alăturat şi gazdele show-ului care i-au încurajat pe concurenţi înainte de a intra la audiţii, au glumit şi i-au înveselit, aşa cum reuşesc să facă de fiecare dată cu telespectatorii Antenei 1.
Ieşenii au arătat astăzi că următorul super star al României ar putea fi chiar din Moldova. Au cântat, au dansat cu dezinvoltură, au glumit cu Răzvan şi Dani şi au demonstrat că pot face show.
Iaşiul este penultimul oraş în care echipa Antenei 1 caută factorul X. Prima fază a audiţiilor se va încheia pe 1 iulie la Bucureşti.
Programul complet al audiţiilor poate fi aflat de pe www.xfactor.a1.ro sau de pe pagina oficiala de Facebook a show-ului: //www.facebook.com/xfactor.romania.