Începînd de astăzi, site-ul scriitorului Dan Lungu, realizat de firma Reea Realiser, este activ. Prin construcţia sa, www.danlungu.eu se dovedeşte a fi foarte elegant, funcţional şi eficient. Astfel, cititorii lui Dan Lungu vor putea găsi informaţii despre autor şi cărţile sale (secţiunile “Bio-biblio” şi “Cărţi”), despre traducerile acestora şi publicarea lor la edituri străine de prestigiu (“Traduceri”), precum şi despre reflectarea lor în presa românească şi internaţională (“În presă”).
Secţiunea “În presă” cuprinde mai multe rubrici: cronici şi recenzii, interviuri, articole de autor. Cei care doresc să afle noutăţi despre activitatea scriitorului, trebuie să acceseze “Noutăţi/Blog”. Site-ul se remarcă şi prin componenta sa multimedia. Astfel, secţiunile “Audio”, “Foto” şi “Video” oferă înregistrări audio şi video cu autorul, precum şi o galerie foto interesantă.
La secţiunea “Linkuri”, Dan Lungu recomandă mai multe bloguri si site-uri. De asemenea, www.danlungu.eu are şi o latură interactivă: accesînd secţiunea “Contact”, navigatorii pot comunica cu autorul.
Dan Lungu este unul dintre scriitorii contemporani cu cele mai multe contracte de editare în străinătate. Autorul a fost dublu nominalizat la ediţia din 2008 a prestigioaselor premii “Jean Monnet”.
În luna martie a acestui an va apărea un nou roman semnat de Dan Lungu în colecţia “Fiction Ltd” de la Polirom: Cum să uiţi o femeie.
Jumătate de dragoste, jumătate despre dragoste. Aşa s-ar putea defini, pe scurt, noul roman al lui Dan Lungu. Andi şi Marga s-au cunoscut într-o împrejurare ciudată şi locuiesc împreună de un an şi jumătate. Sînt tineri jurnalişti şi lucrează la acelaşi ziar dintr-un oraş de provincie, ea la pagina de mondenităţi, iar el la investigaţii. Deşi lucrurile între ei merg bine, într-o bună zi Marga dispare, lăsînd un sibilinic bilet de adio. În lipsa unei explicaţii raţionale, Andi apelează la un întreg arsenal de strategii ale uitării. Viaţa lui se complică şi mai mult odată cu întîlnirea unui grup de neoprotestanţi şi cu sentimentul că Dumnezeu e pe urmele sale. Tot răul e spre bine, iar finalul poveştii nu e neapărat fericit, ci doar altfel. Desigur, nu lipsesc maliţia, (auto)ironia şi umorul. Tulburător şi amuzant, înfiorat de nelinişti existenţiale şi cutreierat de psihologii accidentate, Cum să uiţi o femeie este, în acelaşi timp, o carte despre dizolvarea mizantropiei şi recucerirea inocenţei, despre toleranţă, despre cum se poate vorbi despre Dumnezeu în ziua de azi.
Dan Lungu (n. 1969, Botoşani) este cel mai tradus scriitor din tînăra generaţie. A făcut studii postdoctorale de sociologie la Sorbona şi este redactor al revistei „Au Sud de l’Est” (Paris). În 1996, iniţiază la Iaşi grupul literar Club 8. Intre 2001 si 2002, redactor-şef al revistei de cultură Timpul. În 2005, face parte din grupul de scriitori români invitaţi la „Les belles étrangères”, Franţa. Romanul de debut, Raiul găinilor (2004; ediţia a II-a, 2007, Ed. Polirom), a fost patru luni în topul vînzărilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar ediţia germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania. Cel de-al doilea roman, „Sînt o babă comunistă” (2007, Ed. Polirom), se află în curs de adaptare cinematografică în regia lui Stere Gulea, iar versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Jean Monnet (Franţa, 2008). Tot la Polirom a mai publicat două volume de proză scurtă, “Băieţi de gaşcă” (2005) şi„Proză cu amănuntul” (ediţia a II-a, 2008), iar alături de Radu Pavel Gheo a coordonat volumul colectiv „Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism” (2008). Cărţi ale sale au apărut ori sunt în curs de publicare în limbile franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară şi greacă. Este distins cu Premiul Societăţii Junimea pentru activitatea literară pe 1993; Premiul Editurii Nemira pentru proză scurtă (1997); Premiul USR, filiala Dobrogea, pentru debut în proză (1999); Premiul Goethe Zentrum pentru promovarea originalităţii, ca reprezentant al Club-ului 8 (2001); Premiul USR, filiala Iaşi, pentru proză (2005), Premiul “V. Pogor”, al Primăriei Municipiului Iaşi, pentru activitate literară (2007). Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
{mosloadposition user10}