WWF-România lansează astăzi Bearflix – primul serviciu de video streaming care ajută la susținerea prin donații a Centrului pentru Reabilitarea Urșilor Orfani din România. Pe această platformă, publicul larg și susținătorii proiectului vor putea urmări episoade cu filmări de la Orfelinat, care prezintă viața de zi cu zi a ursuleților aflați în programul de reabilitare.
Bearflix transmite nu doar povești de succes, ci și informații esențiale despre importanța, biologia și comportamentul acestui animal fascinant.
În inima munților Hășmaș, în apropierea Izvoarelor Oltului și departe de orice zonă locuită, își desfășoară activitatea Bear Again – Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani din România – singurul centru de acest fel din Europa. De-a lungul a 16 ani, Bear Again a fost „mama” a peste 150 de urși care au fost îngrijiți și eliberați din nou în sălbăticie.
Bear Again funcționează doar din donații, de aceea WWF-România îi vine în ajutor cu o campanie de strângere de fonduri atipică, sub forma unei platforme cu conținut video pe nume Bearflix, care funcționează ca orice alt serviciu de streaming.
Desigur, cei care intră pe Bearflix vor observa că toate filmele sunt cu și despre urșii orfani, iar cele trei abonamente pentru membri sunt de fapt donații lunare către centrul de reabilitare.
Împărțit în 4 categorii – Bearflix Originals, Binge-Worthy, Comedy Cub și Children & Family, Bearflix are conținut video exclusiv de la Centrul de Reabilitare Bear Again.
„Eu când vreau să mă cațăr, mă cațăr”
Filmele prezintă programul de reabilitare (de doi ani), cum ajung ursuleții orfani, cu ce se hrănesc, care sunt provocările lor și prin ce etape trec până se pot întoarce în pădure.
„Eu când vreau să mă cațăr, mă cațăr”, „Mănâncă, joacă-te, iar mănâncă”, „Fight Cub” și „Plouă cu Găleata” sunt doar câteva din zecile de filme care rulează în acest moment pe Bearflix.
„Ursul este indicator al unui mediu natural sănătos și o resursă inestimabilă de sălbăticie pentru Munții Carpați. De aceea, WWF a sprijinit și promovat activitatea Centrului pentru Reabilitarea Urșilor Orfani din România Bear Again – proiect care oferă singura șansă de supraviețuire pentru ursuleții rămași prea devreme fără mame.
Despărțirea este cauzată de cele mai multe ori de intervenția noastră, prin reducerea și tulburarea habitatului, și credem că e datoria noastră să reparăm măcar parțial acest neajuns. Însă acest efort costă și are nevoie de o susținere financiară continuă.
Pentru campania de fundraising din acest an ne-am gândit să folosim conținutul video primit de la Orfelinat care să transmită nu doar povești de succes, ci și informații esențiale despre importanța, biologia și comportamentul acestui animal fascinant. Mulțumim mult echipei care a lucrat la concept, strategie și materialele campaniei pentru abordarea originală și efortul depus”, a declarat Alina Moldovan, Digital Fundraising Coordinator @WWF-România.
Bear Again este singurul centru de reabilitare a puilor orfani de urs din Europa. Aici puii sunt crescuți ca urși sălbatici, departe de comunitățile umane. Acest lucru se datorează metodei unice utilizate la Orfelinat: au contact minim cu omul, învățând unii de la alții abilitățile pe care le-ar fi învățat de la mama lor în sălbăticie. Încă din 2016, WWF-România susține Centrul prin campanii de strângere de donații și prin redirecționare de bugete.