WWF Panda Labs, divizia de inovație a WWF, și Carbonbase lansează un proiect-pilot ce îmbină arta digitală și tehnologia blockchain pentru a oferi finanțare directă proiectelor de conservare a naturii din România. NFT-urile – obiecte de colecție digitale rare – vor putea fi achiziționate de pe platforma Project Ark.
Poveștile din spatele NFT-urilor
Prima lucrare din colecția dedicată protejării naturii este creată de Topher Sipes și Allauras, intitulată „Woolly Ridges”. Aceasta folosește datele topologice ale Munților Carpați pentru a sculpta digital în 3D bustul unui zimbru. Imaginile din satelit încorporate au rolul de a sublinia relația dintre fauna sălbatică, ecosisteme și geografie. Acest NFT va fi disponibil pentru 68 de cumpărători, cât populația actuală de zimbri liberi din Măgura Zimbrilor.
Dar cele mai așteptate sunt „ouăle NFT”, în ediție limitată. Cei care doresc să susțină conservarea naturii în România pot să aleagă una dintre cele patru variante disponibile: bronz, argint, aur și platină. Acestea sunt inspirate din tradiția de încondeiere a ouălor cu motive populare, iar coloana sonoră e produsă de Allauras folosind instrumente tradiționale românești.
Cum funcționează?
50% din fondurile strânse prin vânzarea ouălor și a celorlalte obiecte digitale vor merge către proiectele WWF Panda Labs România prin care sunt dezvoltate modele de implicare directă a comunităților locale în activități de conservare. Restul merg către artiști și Carbonbase. Pe măsură ce fondurile sunt utilizate, posesorii NFT-urilor vor primi rapoarte de conservare din teren, cu evoluția și rezultatele proiectului.
Mai mult, în cazul ouălor digitale, odată atins obiectivul de strângere de fonduri, „oul face pui”, iar cel care l-a achiziționat poate primi încâ un NFT surpriză, prin intermediul Chainlink.
Obiective pe termen lung
Proiectul-pilot își propune să fie un prim pas către o legătură directă între echipele de conservare din teren și susținătorii financiari și artiștii din întreaga lume, prin diverse elemente de artă digitală și de joc. În timp, scopul este de a crea NFT-uri dinamice, cărora le crește sau scade valoarea în funcție de succesul proiectului de conservare pe care îl susțin.
Nu în ultimul rând, prin demararea acestui proiect, WWF Panda Labs și Carbonbase își propun să seteze standarde mai înalte de sustenabilitate pentru întreaga piață de artă digitală ce folosește sistemul blockhain. Toate NFT-urile din proiectul-pilot sunt emise prin rețeaua Polygon, un registru blockchain de tip Proof-of-Stake, capabil să elimine 99,8% din emisiile de dioxid de carbon asociate cu NFT-urile.