În urma pitch-ului organizat de Microsoft România, Wunderman a obținut cel mai mare punctaj în comparație cu celelalte agenții participante, devenind agenția care se va ocupa de campaniile adresate consumatorilor. În următoarea perioadă de timp agenția Wunderman va gestiona campaniile de consumer și retail pentru Microsoft România, oferind servicii de creație, strategie, online.
“Ne doream foarte mult să ne clasăm pe primul loc în rândul agențiilor care oferă servicii companiei Microsoft. Timp de un an am derulat în principal campanii de B2B pentru Microsoft cu cea mai mare sârguință, așteptând ocazia să ne dovedim creativitatea și competențele pentru a ataca și câștiga partea de consumer. De altfel, brieful de pitch a fost precedat de implicarea echipei Wunderman într-o campanie de același tip adresată consumatorilor: Campania Back to school. Prin această campanie am demonstrat creativitatea, capacitățile strategice și de management ale echipei Wunderman precum și dorința de a derula o campanie de success care îmbină medii și canale de comunicare diverse (online, social media, retail, etc)” a declarat Atena Chiper, Managing Partner Digital Talk, divizia de online a Wunderman România.
Parteneriatul dintre Wunderman și Microsoft a început în anul 2010, când agenția s-a ocupat de proiecte de comunicare B2B și campanii adresate canalului de parteneri Microsoft.
Echipa Wunderman care a contribuit la câștigarea pitch-ului este compusă din: Atena Chiper – Managing Partner Digital Talk, parte a Wunderman România, Mihaela Cerchez – Digital Account Manager, Carmen Sterian – Head of Strategy, Joaquin Bonilla – Executive Creative Director, Tereza Munteanu – Managing Partner, Andrei Bunciu- Head of Digital Creative Team, Ionuț Mustață – Copywriter, Cătălin Cumpănașu – Copywriter, Delia Mija – Art Director, Emanuel Ignat – Art Director, Cristian Popescu – Art Director, Cristian Doarnă – Art Director.
Despre Digital Talk
Lansată în aprilie 2010, Digital Talk, divizia de online a Wunderman România, furnizează servicii de dezvoltare web pentru clienții Wunderman, dar și pentru clienți proprii, locali și internaționali. Printre serviciile oferite se numără aplicații pentru Facebook, Ipad, Iphone, Android, integrare Facebook, Twitter, Linkedin, dezvoltare de platforme e-commerce, site-uri de prezentare. În prezent printre clienții Digital Talk se numără Microsoft, Brown Forman, Ford, Nokia, Zone Design UK, Total Interactive Dublin.
Despre Wunderman Romania
Parte a grupului Y&R Brands, divizia Wunderman a devenit activă pe piață din România în decembrie 2007. Ileana Badiu, Tereza Munteanu și Joaquin Bonilla ocupă funcțiile de Managing Partners Wunderman. Agenția oferă o gamă largă de servicii ce includ event marketing, consumer promotion, trade marketing și dezvoltare POSM, direct marketing, PR, interactive & New Media, digital thinking.