Hai, inimă, mai bate o dată
De azi încolo, wrs se va semna cu adevăratul său nume, Andrei Ursu. Co o estetică și un stil muzical nou, artistul spune ,,Hai, Inimă!” și vine cu vibe-ul acela oldie but goldie și cu promisiunea unor piese de pus chiar lângă suflet. Piesa vorbește despre încercări, despre curajul de a-ți deschide din nou inima pentru a iubi, riscul fiind doar fericirea, de care uneori tindem să ne temem.
,,Hai, Inimă!” face parte dintr-o colecție de muzici și stări, piesa dând tonul unui material mai amplu ce urmează să fie lansat mai curând decât credeți.
Piesa a fost scrisă de Andrei Ursu, Holy Molly și Costel Domințeanu (DOMINO), care s-a ocupat și de partea de producție.
Îndrăzneț, creativ, adept al transformărilor, Andrei Ursu vine cu un videoclip la fel de spectaculos precum orice apariție a sa. În ,,Hai, Inimă!” personaje mult prea diferite au în comun același lucru, sunt în căutarea dragostei. Regie și montaj de Andrei Ursu, DOP Alexandru Mureșan, machiaj Naidin Alexandra, costume Kinga Seprodi și producție de Niciozifarafilmare.
Andrei Ursu – Hai, Inimă! |
Official Music Video
,,Sunt foarte fericit să scot această piesa, care va începe un nou capitol din viața mea ca artist. Piesa <<Hai, Inimă!>> încurajează oamenii să ofere o a doua șansă dragostei, indiferent de vârstă, ocupație sau de câte ori ți s-a frânt inima.” ne spune Andrei Ursu.
Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea sa la Eurovision cu piesa “Llamame”. Spania, Germania, Turcia, Italia sau Statele Unite sunt doar câteva dintre teritoriile unde piesele sale sunt zilnic ascultate de zeci de mii de oameni. În 2022, artistul a lansat și primul său EP, “Mandala”, ce conține cinci piese, printre care și “Llamame”, piesă ce a fost două săptămâni No. 1 pe radio, fiind al doilea single ce se bucură de susținerea radiourilor din țară, după succesul avut cu “Amore”. Anul acesta, artistul a lansat primul său album: “Fiesta’23 ”, o combinație excepțională între sunete latino clasice și noi. Acum, acesta a ales o nouă direcție creativă care promite rezultate cel puțin la fel de spectaculoase.