Cea mai mare rețea globală de agenții independente de PR, Worldcom Public Relations Group, va fi reprezentată pentru prima dată în România prin includerea agenției Media Pozitiv în organizație.
După un proces extrem de riguros care a durat peste doi ani de zile, Media Pozitiv a fost invitată să devină membru asociat la întâlnirea Worldcom EMEA de la Barcelona, în perioada 20-22 septembrie a.c. Procesul de admitere a presupus un audit amănunțit al performanței financiare, al standardelor și procedurilor Media Pozitiv, al nivelului de satisfacție și opiniilor clienților agenției. Printre criteriile de selecție s-au numărat vechimea în industrie, veniturile și profitul pe ultimii 5 ani, echipa, gradul de încredere – parametri atent monitorizați de Worldcom PR Group atât pentru nou admiși, cât și pentru membri existenți.
Worldcom Public Relations Group reunește peste 120 de agenții independente de pe întreg globul, strânse laolaltă prin performanțe, standarde, creativitate, portofoliu de clienți și reușite profesionale. Grupul funcționează printr-un mecanism simplu: transfer de know-how, proceduri și clienți, la cele mai înalte standarde, revizuite și verificate anual. Expertiza Worldcom se transferă către membri, iar aceștia pot realiza campanii și execuții locale ale clienților cu bugete globale și regionale. La rândul lor, membrii contribuie la succesul Worldcom cu studii de caz, expertiză și informații relevante despre piața lor.
Valoarea adăugată a grupului și a apartenenței la Worldcom PR Group rezidă în capabilitatea de a oferi clienților servicii de comunicare la cel mai înalt standard, pe orice piață de pe glob, în orice moment, indiferent în ce oraș al lumii ar fi centrul de management și distribuția bugetară.
Media Pozitiv speră ca acest pas important pentru agenție să reprezinte un punct de referință pentru întreaga industrie de comunicare din România și o dovadă în plus pentru clienți că agențiile independente au atins un binemeritat prag de maturitate, în management și performanțe.
Worldcom Public Relations Group este cel mai mare grup de agenții partenere din lume, cu mai multe birouri și reprezentanțe pe glob decât orice altă rețea multinațională. Creată în 1988, organizația reunește cele mai performante agenții de PR pentru a deservi clienți locali, regionali și internaționali, reușind să mențină un control riguros pe client-service, prin agențiile independente. Prin Worldcom, clienții au acces la expertiza de comunicare a specialiștilor de PR care înțeleg limba, cultura și regulile unei culturi specifice, de interes pentru business. Agențiile membre își concentrează aria de expertiză pe câteva domenii importante: crisis management și issues management, B2B, health care, investor relations, public affairs, sustainability, technology și travel&tourism. Detalii pe www.worldcomgroup.com.