Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

WORLD EXPERIENCE FESTIVAL va avea loc în perioada 3-9 septembrie 2018, este noua denumire sub care va fi cunoscută platforma multiculturală Festivalul Ambasadelor

World Experience Festival, ESCU

Muzica lumii va fi prezentată la București printr-un program artistic dedicat experimentării diversității culturale sonore ce se va regăsi în expozițiile, conferințele și spectacolele live de pe scena festivalului

În perioada 3-9 septembrie 2018 va avea loc la București cel mai important festival multicultural la nivel regional, WORLD EXPERIENCE Festival, pe scurt WE festival, noua titulatură sub care este prezentată a 4-a ediție a Festivalului Ambasadelor, ce revine cu un nou concept de celebrare a patrimoniului cultural mondial. Evenimentul va propune publicului un program de experimentare a lumii printr-un concept senzorial creativ, dedicat muzicalității lumii și a formelor de cunoaștere și înțelegere a diversității culturale mondiale cu ajutorul muzicii și al sunetelor. Ediția a 4-a a festivalului, The Sounds of the World (Sunetele Lumii), va contura un traseu sonor care va aduce în prim-plan muzicieni din mai multe zone de pe glob, cu variațiuni de la muzica nativilor, improvizații artistice, la muzica electronică cu rădăcini și influențe folclorice.

Această informare vine în contextul în care Asociația ESCU a primit, pentru proiectul Festivalul Ambasadelor ONE World 2017, Premiul de Excelență pentru promovarea spiritului și a valorilor europene în cadrul Conferinței Anuale organizată săptămâna trecută de Institutul European din România și Ministerul Afacerilor Externe. Tema evenimentului, Președinția română a Consiliului UE văzută prin ochii tinerilor, face parte din campania de dezbateri publice în vederea pregătirii Președinției României la Consiliul UE.

World Experience Festival, ESCU

Peste 60 de ambasade, institute culturale, organizații internaționale și comunități etnice și de minorități vor fi invitate să participe în cadrul World Experience Festival 2018, evenimentul este organizat sub auspiciile UNESCO, prin Comisia Națională a României pentru UNESCO, cu accent pe tematica Anului European al Patrimoniului Cultural și pe celebrarea Centenarului Marii Uniri.

World Experience Festival va reprezenta o platformă de întâlnire al mai multor culturi istorice și zone geografice, din bazinul Mării Negre, Estul Europei, Peninsula Balcanică și zona de influență vestică, alături de culturile străvechi din Asia și Continentul Negru, de această dată această celebrare va fi sub semnul sunetelor lumii, cu expozițiile, instalațiile de artă interactivă, conferințele și workshopurile, atelierele, proiecțiile cinematografice și spectacolele live dedicate muzicologiei și dialogului intercultural.

Evenimentul va reprezenta o călătorie emoționantă printre sunete și ritmuri tradiționale, dar și cu influențe moderne, prezentând publicului din România o coloană sonoră din mai multe spații geografice ale lumii, ce vor fi reprezentate la festival prin artiști, misiuni diplomatice, institute culturale străine, organizații și asociații international, precum și minorități și comunități etnice. Mai mult, World Experience Festival va promova o perspectivă nouă asupra diversității globale prin muzică și va stimula schimbul cultural între popoare, încurajând mobilitatea și interferența artiștilor și networking-ul internațional prin proiecte concrete de colaborare muzicală ad-hoc.

“World Experience Festival, prescurtat în mod sugestiv WE Festival, propune dezvoltarea platformei de promovare a multiculturalității în București prin începutul unei strategii conceptuale care se va desfășura pe o perioadă de 5 ani (5 ediții), prin care publicul din România va avea acces la o serie de evenimente artistice, datorită cărora vor ajunge să experimenteze diferite părți ale lumii prin cele 5 simțuri primordiale, prima etapă fiind dedicată simțului auzului, respectiv muzicii și sunetelor lumii. În cooperare cu artiști, curatori și experți, World Experience Festival 2018 răspunde acestei provocări de a dezvălui ideea de World Music în formele sale cele mai neașteptate și contrastante, prin care publicul nostru va putea descoperi o muzică multiculturală bogată în tradiții, cu multe influențe ritmice, dar care are un rol esențial și în prezent pentru că este un limbaj universal, ce are puterea de a aduce oamenii împreună”, a explicat Andreea Dănescu, director World Experience Festival 2018.

Activitățile proiectului permit accesul în regim de gratuitate tuturor participanților la evenimentele incluse în programul festivalului.

Mai multe informaţii despre World Experience Festival și despre programul evenimentului și artiștii invitați confirmați vor fi disponibile în curând.

Vă invităm să fiți alături de noi și la: https://www.world-experience.ro, https://www.facebook.com/worldexperiencefestival/.

· Despre rezultatele Festivalului Ambasadelor ONE World 2017

Cea de-a treia ediție a Festivalului Ambasadelor a reușit să capteze atenția publicului și a participanților prin toate elementele de unicitate și autentic care au ținut de programul artistic, de expozițiile curatoriate și de programul de cinematografie și conferințele organizate, prezentând aspecte ce ți de identitatea culturală a peste 50 de naționalități din întreaga lume, pe o singură scenă, în România, la care au luat parte peste 45.000 de vizitatori. Festivalul a conturat pentru publicul din România un traseu prin care vizitatorii au putut călători, învăța și experimenta într-un mod cât mai dinamic și realist diferite forme de cultură, muzică, conversații, proiecții cinematografice, ceremonii și tradiții ale unor țări și civilizații care sunt reprezentate în România de ambasade, institute culturale, minorități și asociații etnice, dar și de organizații internaționale. Festivalul Ambasadelor ONE World a fost de asemenea apreciat de către Comisia Națională pentru UNESCO drept studiu de caz de performanță în promovarea patrimoniului mondial din sfera culturii, pentru consolidarea toleranței și a respectului față de valorile interculturalității.

Festivalul Ambasadelor a fost găzduit timp de 4 zile în 3 locaţii ultracentrale: Grand Hotel du Boulevard, spațiul unde au fost organizate expozițiile de artă etnografică și conferințele inspiraționale, Cinema PRO, unde au fost proiectate filme artistice și documentare recente din peste 16 țări, și Parcul Titan, locul de desfășurare al World Bazaar & Show, cu spectacole exotice de World Music şi dansuri din toate colţurile lumii, cu standuri de prezentare ale ambasadelor participante, ateliere, ceremonii și workshop-uri multiculturale şi degustări de preparate culinare din peste 10 bucătării tradiționale. Au avut loc spectacole de muzică și dans cu influențe din țări precum India, Italia, Indonezia, Angola, Argentina, Brazilia, Irlanda, Grecia, Macedonia, Cuba, China, Bulgaria, Coreea de Sud, Armenia, Peru, Iran și Siria și, bineînțeles, țara gazdă, România, prin spectacolele The Deep Sound of Maramureș și Cobzality.

”Institutul European din România (IER) a fost deosebit de onorat de a fi partenerul Festivalului Ambasadelor ONE World, ediția 2017. Am avut ocazia, astfel, să fim parte a unui proiect plin de culoare, energie, bună dispoziție și altruism. Atât conferința dedicată dialogului și diversității multiculturale, cât și prezența unui stand de prezentare a IER și a Centrului de Informare Europe Direct București, găzduit de Institut, au atras numeroși participanți care au reușit astfel, să afle mai multe despre Europa și despre România în Uniunea Europeană. Dăruirea cu care Asociația ESCU au construit acest proiect, rezultatele acestuia precum și cele din edițiilor anterioare au fost motivele pentru care i-am propus pe lista de nominalizări la Premiile de Excelență IER pentru promovarea spiritului și valorile europene”, a declarat Gabriela Drăgan, Prof.univ.dr., Director General al Institutului European din România.

Mai multe detalii despre evenimentul ce tocmai s-a încheiat puteți descoperi pe parcursul clipului de prezentare accesibil la link-ul următor: https://www.youtube.com/watch?v=w6En1cmQB7w.

Partenerii oficiali ai evenimentului Festivalul Ambasadelor ONE World 2017

Festivalul Ambasadelor ONE World 2017 a fost un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de PMB prin ARCUB, în cadrul Programului cultural București – Oraș Participativ 2017, organizat cu patronajul Ministerului Afacerilor Externe și al UNESCO – Comisia Națională pentru UNESCO, în parteneriat cu Primăria Sector 3, Ministerul Turismului, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul European Român, Institutul Cultural Român și Departamentul pentru Relații Interetnice din Guvernul României.

Despre Asociația ESCU

Asociația ESCU înseamnă Educație, Societate, Cultură, Umanitate. Suntem o organizație non-guvernamentală, independentă, apolitică, non-profit, cu obiectivul principal de a îmbunătăți dezvoltarea culturală și educațională a publicului din România. Asociația urmărește promovarea multiculturalismului, a dialogului intercultural, creșterea gradului de toleranță și educație, stimularea voluntariatului și dorește să inspire un simț comunitar în mediile în care se implică. Misiunea ESCU este de a activa potențialului uman, în spiritul demnității, solidarității și pentru sprijinirea talentului și valorilor culturale atât românești, cât și globale. Proiectul nostru de referință este Festivalul Ambasadelor, reintitulat World Experience Festival, inițiat în anul 2014, prin ne-am propus să dezvoltăm proiecte de promovare a multiculturalității și a dialogului intercultural în scopul de a crește gradul de apropiere a publicului din țară față de culturile altor state ale lumii.

Printre partenerii Asociației ESCU și ai Festivalului Ambasadelor s-au numărat de-a lungul timpului: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, UNESCO, Primăria Capitalei, prin ARCUB, Administrația Fondului Cultural Național, Institutul Cultural Român, Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, Institutul European din România, Ministerul Turismului, Primăria Sector 3, Muzeul Național al Țăranului Român, Uniunea Cineaștilor din România, Teatrul Național I.L.Caragiale, Biblioteca Națională a României și alții. www.asociatiaescu.ro

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.