"Cum discutam cu adolescentii despre sex"
Joi, 6 februarie, de la ora 18.00, va invitam la Librarium Palas (Palas Shopping Mall, parter, vis-a-vis de Caruselul Venetian), alaturi de Asociatia Psiterra, la workshop-ul „Cum discutam cu adolescentii despre sex”.
Va invitam sa discutam intr-un cerc mai larg si sa luati cu voi propriul parinte sau propriul copil. Este posibil ca unii parinti sa resimta un disconfort atunci cand abordeaza aceasta tema. Alti parinti prefera sa amane, iar motivele acestei amanari pot proveni din propriile povesti din adolescenta referitoare la educatia sexuala, la viziunea familiei de origine asupra sexului, la propria pozitionare si la atitudinea fata de sex (marginalizare, tabuizare sau desconsiderare). Majoritatea se simt ingrijorati cu privire la debutul vietii sexuale si la practicile sexuale ale adolescentilor lor.
Indiferent daca va regasiti in randurile acestor parinti sau obisnuiti sa vorbiti direct cu adolescentul dumneavoastra, va invitam la workshop-ul nostru „Cum discutam cu adolescentii despre sex”, sa spuneti si sa ascultati povesti despre experiente din adolescenta legate de educatia sexuala, pozitionarea fata de tematica sexuala, relatia dintre sex, intimitate si iubire, capacitatea de a-i asculta mai mult pe adolescenti, deschiderea si transparenta fata de adolescenti, strategia de comunicare potrivita pentru aceasta tematica.
Ovidiu Gavrilovici este tata de adolescent, conferentiar la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, promotor activ al terapiei narative si al aplicatiilor acesteia.
Lacramioara Cojocaru este mamica de adolescenta, psihoterapeut eriksonian, psiholog narativist, psiholog clinician si promotor activ al tehnicii Storytelling.
Aliona Dronic este psiholog si coordonator de programe la Asociatia Psiterra, este psiholog clinician voluntar la Spitalul Clinic “Dr.C.I.Parhon” sectia de Geriatrie. Momentan urmeaza cursuri de formare in terapia sistemica de cuplu si de familie si in terapia narativa.
Participarea la workshop este gratuita.