- Pentru al 4-lea an consecutiv, Junior Achievement (JA) România și Johnson & Johnson continuă parteneriatul educațional pentru promovarea activităților din cadrul proiectului internațional WiSTEM²D – Women in Science, Technology, Education, Mathematics, Manufacture, and Design în școlile din România.
- Peste 9.000 de elevi din învățământul preuniversitar vor avea acces gratuit la materialele educaționale dezvoltate și adaptate pentru învățarea hibridă.
În contextul actual, în care lumea se află într-o continuă ascensiune științifică și tehnologică, nevoia de adaptare și de integrare aduce în prim-plan importanța disciplinelor STEM. Aprofundarea domeniilor științei, tehnologiei, ingineriei, matematicii, manufacturii și designului în școală ar trebui să constituie o prioritate pe termen lung pentru dezvoltarea și modernizarea învățământului din țara noastră.
Întrucât elevii devin consumatori de tehnologie de la vârste tot mai fragede, încurajarea și ghidarea lor către aria curriculară a disciplinelor STEM contribuie cu succes la manifestarea unui atribut specific oricărui copil – curiozitatea. Cu toții ne aducem aminte cum obișnuiam să adresăm întrebări părinților sau profesorilor noștri pentru a ne satisface curiozitatea. „De ce?“; „Cum?“; „Când?“; „Unde?“ ș.a.
Parcurgerea celor 12 activități de tip learning by doing din cadrul proiectului internațional WiSTEM²D le oferă elevilor șansa să întrebe, să se întrebe și să experimenteze în timp ce lucrează în echipă sau individual. Elevii construiesc, creează și explorează asemenea unui om de știință sau a unui inginer, iar învățarea devine mai interesantă pentru ei.
„Lecția de astăzi (activitatea Care e codul?) a fost foarte plăcută, interesantă și utilă, stârnindu-mi curiozitatea pentru robotică. Chiar îmi doresc să urmez o carieră în acest domeniu. Consider că activitatea la care am luat parte reprezintă un plus pentru cultura mea generală, dar și un stimul pentru depășirea propriilor limite. Recomand aceste activități deoarece sunt pline de conținut valoros, oferă multe lucruri interesante de învățat și satisfac curiozitățile.“ – Elev de la Liceul Teoretic Coriolan Brediceanu – Lugoj
Elevii înscriși în proiectul WiSTEM²D vor interacționa cu experți în domeniu precum consultanții voluntari Johnson & Johnson, care le vor oferi posibilitatea de a explora diferite oportunități de carieră, astfel încât să le fie mai ușor să se orienteze către viitoarele meserii și locuri de muncă.
Proiectul WiSTEM²D este dezvoltat constant cu scopul de a pregăti tinerele generații pentru viitor și pentru a susține gândirea inovatoare și progresul tehnologic într-o societate în care abilitățile secolului XXI sunt esențiale pentru o carieră de succes în domeniul STEM și chiar pentru dezvoltarea economică a țării.
Detalii despre WiSTEM²D și despre activitățile propuse puteți găsi accesând pagina proiectului ➡ https://jar.ro/virtual-wistem2d.