Proiectul de branding pentru INUNDAȚII.RO, coordonat de Adrian Mironescu – WIRON, consultant și designer de brand din partea Băncii Mondiale, a fost desemnat câștigător al bronzului la “TRANSFORM AWARDS Europe”, cea mai prestigioasă competiție internațională care premiază excelența în branding, ediția a paisprezecea, la categoria “Best visual identity from the public sector“.
Gala de premiere a fost celebrată la Londra, pe 30 martie 2022, în prezența unor agenții din elita brandingului mondial ca Landor, Interbrand, Lippincott, Prophet, Carré Noir, Dragon Rouge, Lantern sau SomeOne, dar și a clienților. La ceremonie a fost prezent și Cristian Ignat – Canopy, consultantul de marketing digital al proiectului. Adrian Mironescu a mai primit în cadrul galei și trofeul de aur pentru proiectul de brand de oraș al Buzăului, câștigat la ediția 2021.
„Strategia de brand este clară, iar abordarea creativă este antrenantă!”, a precizat juriul, despre care se pot afla detalii aici. Reușita este remarcabilă, având parte de un juriu de top, de la companii precum LEGO, Pepsico, Twitter, Suez și un număr de înscrieri record.
„Împreună cu echipa proiectului am creat strategia și identitatea de brand pentru a comunica importanța pregătirii la inundații. Strategia de brand am definit-o într-un mod colaborativ, printr-o serie de workshopuri BrandSprint, un framework strategic în care sunt implicat activ. În baza acesteia, am creat un concept vizual adecvat, distinctiv și simplu, surprinzând dualitatea dintre apă și infrastructura verde (naturală sau creată de om), pentru a câștiga ÎNCREDEREA publicului nostru, pentru a arăta că NE PASĂ și FACEM cea mai bună muncă pentru cei din jur și pentru natură. Proiectul a fost adoptat rapid și se implementează treptat, fiind unul de anvergură.
Vedem astfel că brandingul are un rol strategic inclusiv pentru sectorul public, esențial pentru rezultate pozitive pentru comunitate. Întregul proiect a venit și cu o responsabilitate imensă, fiind vorba de vieți și de tot ce ne înconjoară. Se potrivește însă perfect cu misiunea mea de a contribui cum pot la o lume mai bună, iar implicarea în proiecte cu impact cât și recunoașterile naționale și internaționale mă onorează!” – Adrian Mironescu
Inundațiile reprezintă un fenomen natural. Totuși, acestea pot lua vieți omenești și provoacă pagube de sute de milioane de euro anual. Digurile, barajele și alte măsuri de protecție ajută să ne menținem în siguranță, dar este nevoie ca fiecare locuitor al României să fie bine informat și pregătit. Gestionarea eficientă a inundațiilor necesită colaborarea instituțiilor publice, a sectorului privat și a societății civile. Sub brandul de interes public INUNDATII.RO se află, printre altele, și platforma www.inundatii.ro, eforturi de comunicare în social media, materiale informative pentru autorități locale, profesioniști, antreprenori și pentru publicul larg.
Premiul este o recunoaștere a muncii întregii echipe internaționale de profesioniști de top implicați în INUNDAȚII.RO, parte din RO-FLOODS*, ce privește elaborarea Hărților de Hazard și de Risc la Inundații și a Planurilor de Management al Riscului la Inundații, realizat cu sprijinul WORLD BANK acordat “Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor” și a Administrației Naționale „Apele Române” și de faptul că misiunea proiectului devine mai cunoscută.
*Proiectul „Întărirea capacității autorității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor a 2-a și a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații – RO-FLOODS” cod SIPOCA 734 / cod MySMIS 130033 are ca scop elaborarea celui de-al doilea ciclu de Planuri de Management al Riscului la Inundații pentru perioada 2022-2027.