Win Advisors, hub regional de consultanță și management hotelier, anunță un nou pas strategic important în viitorul companiei: numirea specialistei în real estate Sevda Cadir, în funcția de Head of Feability and Valuations.
Decizia de business are scopul de a consolida poziția companiei pe piață și de a putea sprijini și mai bine investitorii în realizarea proiectelor imobiliare și hoteliere din România, Bulgaria și Moldova, dar și extins în regiunea CEE/SEE, piețe pe care compania dorește să se lanseze începând cu anul viitor.
Sevda are cunoștințe extrem de bogate asupra sectorului hotelier în diverse orașe din regiunea CEE/SEE, de la Polonia până în Bulgaria și din zona Adriatica până în Ucraina. Datorită experienței sale, reușește să se adapteze cu ușurință și să navigheze prin complexitățile culturale ale acestor piețe.
În ultimii cinci ani, Sevda Cadir a lucrat la peste 600 de proiecte implicând evaluări conforme cu RICS pentru active existente dar și în dezvoltare, de la hoteluri individuale până la portofolii complexe din regiune. Expertiza sa include consilierea clienților cu privire la viabilitatea financiară a proiectelor, realizarea de studii de fezabilitate și suport în procesele de selecție a operatorilor. În multiplele sale roluri a dezvoltat analize detaliate ale randamentelor investiționale, conceptelor operaționale alocării spațiului, metricilor financiari și costurilor de construcție, asigurând clienților săi informații precise și detaliate pentru deciziile de investiție.
Prin cooptarea Sevdei Cadir, Win Advisors își extinde capacitatea de a oferi evaluări conforme cu standardele internaționale, prin deschiderea departamentului de Capital Markets și Valuations.
„Maximizarea valorii activelor este o prioritate centrală pentru noi, iar experiența mea în Europa de Est mă ajută să aduc valoare adăugată pentru investitorii locali.
Sunt crescută lângă mare, iar turismul a fost mereu în sângele meu. Am realizat de-a lungul timpului cât de frumoasă este România și ce potențial turistic uriaș avem. Când am plecat în străinătate să studiez, visul meu a fost să mă întorc acasă și să contribui cu ceea ce am învățat acolo. Acum, cu Win, simt că mă apropii de acest vis, lucrând pentru a ajuta turismul românesc să strălucească. Experiența mea în evaluări mi-a oferit un avantaj uriaș. Am avut în față nenumărate contracte de operare, și acest lucru îmi oferă un avantaj competitiv atunci când negociez pentru clienții noștri. Fiecare selecție de operator sau fezabilitate are ca scop maximizarea valorii activului, iar cu background-ul meu solid în evaluări, sunt încrezătoare că pot ajuta clienții să descopere acel „hidden value” care poate face diferența”, a declarat Sevda Cadir, Head of Feasability and Valuations.
Cu o piață hotelieră în creștere și o nevoie nou apărută de a valorifica spațiile disponibile din clădirile de birouri, Win Advisors oferă investitorilor locali soluții eficiente, personalizate pentru nevoile fiecărui proiect.
Compania a fost fondată de Alina Vlădulescu, fost General Manager al Mercure Bucharest City Center și Ibis Styles Bucharest City Center, și de Cătălina Toma (Roșu), fost Director de Dezvoltare Accor pentru România, Bulgaria și Moldova.
Cele două antreprenoare au lucrat anterior cu Sevda Cadir și i-au urmărit ulterior cu interes evoluția profesională, alegând astfel momentul oportun aducerea ei în echipă.
“Experiența și pasiunea Sevdei pentru domeniul ospitalității și real estate au făcut-o candidatul ideal pentru a se alătura echipei noastre. Decizia de a colabora a venit astfel natural. Suntem nerăbdători să punem in practica experiența și cunoștințele Sevdei care vor influența pozitiv proiectele noastre,” a spus Alina Vlădulescu.
„Sevda va prelua conducerea departamentului de fezabilitate și evaluări, aducându-și contribuția la dezvoltarea și optimizarea valorii proiectelor noastre, pe piețele pe care operăm. Cu expertiza sa în fezability & valuation, Sevda va coordona proiectele aferente domeniului, dar va fi responsabilă și de dezvoltarea noului departament de Capital Markets. Mai mult de atât, având în vedere atât experiența sa profesională, precum și pregătirea sa foarte solidă, va pilota și zona de Revenue Management în operațional. Faptul că de-a lungul carierei sale Sevda a fost implicată în multe proiecte (de la office, residential, retail și până la hospitality) pentru Europa de Est, ne oferă un clar avantaj competitiv in toate proiectele locale și internaționale”, a adăugat Cătălina Toma (Rosu).
Win Advisors – o creștere rapidă și o echipă consolidată
De la lansarea în mai 2024, Win Advisors a crescut rapid, oferind servicii integrate de consultanță și management hotelier în România, Bulgaria și Moldova. Win Advisors se adresează investitorilor regionali dar si fondurile de investitii si family offices, care caută soluții atat pentru transformarea și optimizarea activelor hoteliere sau imobiliare,(inclusiv conversia clădirilor de birouri în hoteluri) cat si pentru investitii de tip green field, proiecte indrazneste care se remarca atat prin unicitatea locatie dar si a structurii conceptului.
Win Advisors este un hub specializat, pe diverse segmente de expertiză necesare optimizării activității pentru hoteluri: de la concept și strategie de brand și de go to market, până la design și arhitectură interioară, creare concepte de F&B și consultanță financiară sau management hotelier. Pînă la acest moment, Win Advisors are în lucru peste 20 de proiecte aflate în diverse stadii, precum și 5 proiecte de operare hotelieră cu negocieri în curs, structuri hoteliere de brand și independente, urmând a nu se opri aici până la sfârșitul anului.
„Am avut succes prin abordarea personalizată pe care o oferim fiecărui investitor, bazată pe soluții reale, si optime precum si pe o echipă foarte unită,” subliniază Cătălina Toma (Rosu), co-fondator Win Advisors.
Industria hotelieră din SEE si Romania se află într-o perioadă de transformare, cu un interes major pentru conversia clădirilor în hoteluri. „Există oportunități majore pentru investitorii locali care doresc să își extindă portofoliul în sectorul hotelier, iar noi suntem pregătiți să oferim expertiza necesară atat din punct de vedere dezvoltare cat si operare” explică Alina Vlădulescu, co-fondator Win Advisors.
„Tot mai mulți dezvoltatori aleg să împartă riscul cu un chiriaș din sectorul hotelier pentru a converti anumite spații. În București, lucrăm la trei proiecte și suntem încrezători că vom reuși să finalizăm cel puțin două dintre ele în lunile următoare. Costurile de conversie pe metru pătrat variază între 650 și 850 euro/mp, în funcție de segment, ceea ce se traduce într-o recuperare a investiției în baza unui acord de închiriere hibrid în maximum 3-4 ani, având în vedere un contract de închiriere pe termen lung de 20 de ani.”, adaugă Cătălina Toma (Rosu).
De asemenea, Win Advisors sprijină dezvoltatorii și proprietarii de hoteluri să implementeze strategii de sustenabilitate și să integreze standardele ESG (Environmental, Social, and Governance), un aspect din ce în ce mai important pentru investitori.
„Investițiile în hoteluri care respectă principiile ESG nu doar aduc beneficii sociale și de mediu, dar cresc și valoarea pe termen lung a acestor active,” subliniază Sevda Cadir.