Dezvoltatorul de origine britanică Willbrook International anunţă finalizarea şi livrarea pe piaţă a 40 de noi vile din ansamblul rezidenţial de lux Oxford Gardens, dintre care un procent de 25% sunt închiriate sau vândute. Acest ansamblu este cel mai mare proiect din nordul Bucureștiului, situat lângă Școala Americană ce se întinde pe o suprafață de 168.935 metri pătraţi şi include 204 vile utilate la cele mai înalte standarde ale tehnologiei și designului. Willbrook International reconfirmă astfel reputaţia unui dezvoltator imobiliar de lux, care respectă termenii de finalizare a proiectelor sale, în ciuda condiţiilor dificile create de actualul context economic internaţional. Performanţa Willbrook International este cu atat mai deosebită în contextul în care majoritatea jucătorilor de pe piaţă şi-au suspendat proiectele. Serviciile oferite chiriașilor săi includ locuri de joacă pentru copii, piscine, spa-uri, restaurant, wine bar, terenuri de tenis, servicii de concierge, toate reunite sub forma unui club de 5 stele cu o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi, care va fi inaugurat la inceputul anului viitor. Clubul va dispune şi de servicii de spa, sauna, hammam şi spaţii de servit cina intr-o ambianţă călduroasă. Cel mai aproape de finalizare sunt terenurile de tenis, de dimensiuni mari, care vor funcţiona atat vara, cât şi iarna. Aici se vor putea face programări de lecţii individuale, cât şi de grup pentru iubitorii sportului alb, fie ei adulti sau copii.
Definit ca un „diplomaţic village”, acest proiect este dedicat pieței de închirieri corporatiste și diplomatice. Oxford Gardens reprezintă locul unde excelenţa, luxul si ţehnologia de ultimă oră se armonizează cu principiile arhitecturii “verzi”. Acest ansamblu este dezvoltat conform celor cinci zone-cheie ale sănătății omului şi protectiei mediului înconjurător: dezvoltare durabilă la locul de construcţie, economisirea apei, eficienţă energetică, selecţia materialelor şi calitatea mediului interior.
“Oxford Gardens este un proiect de înaltă clasă, asociat cu tradiţia englezească şi foarţe aproape de şufletul meu. Mă bucură enorm faptul că a doua fază a acestui proiect este finalizată, iar un total de 40 de vile cu finisaje excelente, cu o atenţie sporită la detalii si cu o locaţie de vis aşteaptă şă fie locuite. Oxford Gardens oferă un nou concept de viaţă, cu standarde exclusivisţe, unde chiriaşii vor beneficia de servicii şi produse exclusivisţe ale căror valoare este dată de calitate şi inovaţie. Consider, încă o dată, că Willbrook şi-a îndeplinit cu succes misiunea de a satisface gusturile fiecărui client conform promisiunilor făcute”, declară Daiana Voicu, Managing Partner Willbrook International.
Filozofia Willbrook este aplicată şi proiectului Oxford Gardens, care reflectă talentul de a îmbina armonios arhitectura la standarde de excelenţă cu un design de înaltă calitate, atent la detalii, într-o locaţie deosebită, completat de servicii private exclusiviste definite de atribuite ca inovaţie şi calitate, cu o investiţie totală care se ridică la suma de 100 milioane de euro.
Un alt beneficiu oferit de către Willbrook International clienţilor săi este cardul exclusivist Black Card pentru servicii private premium. Totodată, toţi posesorii acestui card sunt invitaţi să facă parte din marea comunitate globală Willbrook International. Black Card este un card de beneficii, conceput special pentru nevoile şi dorinţele clienţilor, oferindu-le o gamă de privilegii şi reduceri substanţiale în activităţile de zi cu zi din următoarele sectoare: restauraţie, sănătate, frumuseţe, fitness, comerţ de lux şi călătorii.