wienerberger România, alături de autoritățile locale din Berca, reprezentanți ai Ocolului Silvic Parscov și ai Agenției pentru Protecția Mediului Buzău, a inițiat astăzi o acțiune prin care s-au plantat 70 de copaci și arbuști, într-o zonă desemnată pentru menținerea și dezvoltarea faunei. De asemenea, s-au folosit și plante ornamentale pentru atragerea polenizatorilor. Selecția de copaci și plante a fost făcută în baza recomandării din studiul de monitorizare a biodiversității pe toate locațiile wienerberger, studiu realizat cu sprijinul a doi profesori universitari biologi ai Univ. Lucian Blaga din Sibiu.
Această acțiune face parte din angajamentul nostru față de mediu și de sustenabilitate, iar în cadrul ei ne-am bucurat să avem sprijinul a peste 10 participanți din comunitatea locală.
„Suntem mândri că putem contribui, prin acțiuni concrete, la îmbunătățirea mediului înconjurător și la dezvoltarea durabilă a comunității noastre. Acțiunile de plantare, precum cea de astăzi, fac parte din strategia noastră de a promova sustenabilitatea și de a sprijini dezvoltarea echilibrată a zonelor în care suntem prezenți,” a declarat Alexandru Gișa, Directorul fabricii de cărămidă wienerberger din Berca.
Proiectul este coordonat de Ioana Totoian, Business Development Manager în cadrul wienerberger România, care subliniază importanța implicării comunității în acțiuni sustenabile și de protejare a mediului: ”Ne dorim să inspirăm cât mai multe persoane și companii să acționeze responsabil față de natură. Fiecare copac plantat astăzi reprezintă o contribuție valoroasă pentru sănătatea mediului și pentru calitatea aerului pe care îl respirăm. Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți membri ai comunității locale ni se alătură în acest demers.”
Acțiunea face parte din programul extins de responsabilitate socială și de mediu al wienerberger România, prin care compania sprijină proiecte de reîmpădurire și protecția biodiversității în diverse regiuni din România.