in judetul Iasi, in valoare de 22 mil EUR
Wienerberger, lider mondial în sisteme de cărămizi şi cel mai mare producător de profil din Europa, ia în calcul realizarea unei noi investiţii în România. Primii paşi s-au făcut deja în 2011, prin închirierea a 41 de hectare de teren în judeţul Iaşi, în urma unei licitaţii publice la care au participat 3 jucători. Wienerberger a câştigat licitaţia, oferind cel mai bun preţ.
De la intrarea pe piaţa locală, în 1998, şi până în prezent compania a investit peste 75 mil EUR pentru a construi o reţea de 3 fabrici şi o echipă de peste 200 de angajaţi. Având în vedere că există încă o nevoie ridicată de construcţii noi, în ciuda condiţiilor de piaţă nefavorabile Wienerberger consideră România o piaţă deosebit de interesantă şi cu potenţial de creştere pe termen mediu si lung.
Astfel, următorul pas de expansiune pe piaţă va fi investiţia greenfield de la Iaşi, o regiune care oferă o piaţă cu un potenţial bun de creştere şi care va contribui la dezvoltarea operaţiunilor din România. Acum compania încearcă să finalizeze paşii necesari pentru obţinerea tuturor autorizaţiilor, înainte de a demara construcţia propriu-zisă a fabricii. Wienerberger va investi cca 22 mil Euro în acest proiect.
„Intenţia de a construi această fabrică reflectă angajamentul companiei pentru piaţa locală. La nivel regional vom putea să creăm noi locuri de muncă şi în acelaşi timp să continuăm implicarea noastră în a oferi produse de calitate la preţuri corecte” declară Mihaela Chelu, membru al Consiliului de Administraţie Wienerberger Romania. „Potenţialul de creştere a pieţei de construcţii din România rămâne în continuare unul atractiv pentru investitori, astfel că Wienerberger continuă să aloce resurse importante pentru activitatea locală”, adaugă Mihaela Chelu.
Wienerberger Sisteme de Cărămizi este cel mai mare producător de blocuri ceramice din România. Compania deţine în acest moment trei fabrici la nivel local, acestea fiind cele mai moderne unităţi de acest tip. Fabricile Wienerberger dispun de tehnologii de ultimă generaţie (BAT – best available technologies), ceea ce înseamnă că se lucrează cu pierderi minime de materie primă, eficienţa consumului energetic fiind în permanenţă îmbunătăţită. Unităţile de producţie deţinute de companie în acest moment sunt localizate în Gura Ocniţei – Dâmboviţa, Sibiu şi Tritenii de Jos – Cluj.