Western Union lansează prima campanie promoţională dedicată transferurilor de bani trimişi în afara ţării. Campania debutează în august, sub sloganul „pot să primesc o reducere la primul transfer de bani în străinătate? da!”, şi va dura până la 31 decembrie 2009.
„Ne-am propus să promovăm transferurile de bani din România către destinaţii din întreaga lume deoarece am observat ca sunt tot mai mulţi oameni interesţti de acest serviciu”, a declarat Alexandru Bădulescu, Country Director România şi Bulgaria – Western Union. „Cu această campanie, ne-am propus să dăm un motiv în plus potenţialilor clienţi să testeze serviciul rapid Western Union pentru a trimite bani în peste 200 de ţări şi teritorii”, a continuat Alexandru Bădulescu.
Pe durata campaniei, noii utlilizatori ai serviciului Western Union primesc o reducere de 3 euro la efectuarea primului transfer de bani către o destinaţie internaţională (1).
Campania Western Union, semnată de Next Advertising, este ilustrată printr-o serie de poveşti extraordinare ale unor personaje obişnuite. Sub forma unor „ştiri”, aceste personaje ne împărtăşesc situaţii speciale în care serviciul de transfer de bani Western Union i-a ajutat să îşi rezolve problemele. Poveştile personajelor sunt spuse cu umor şi nerv şi, de fiecare dată, serviciul Western Union răspunde cu „da!” nevoilor lor.
În cadrul campaniei vor fi dezvoltate ad-uri pentru mediile online şi offline, o componentă de comunicare prin telefonia mobilă şi materiale de informare destinate punctelor de vânzare (POS) – postere şi flyere.
Serviciul de transfer de bani Western Union este disponibil în România din 1996. În prezent, prin intermediul unei reţele puternice de locaţii ale agenţilor, serviciul Western Union este disponibil în peste 5.000 de locaţii din România. Pe piaţa locală, Western Union colaborează cu opt agenţi: Angelo Costa România Group SRL, Banca Românească Membră a Grupului National Bank of Greece, Banca Transilvania, Bancpost, BRD – Groupe Société Générale, Credit Europe Bank, Poşta Română şi Raiffeisen Bank.
(1) Pentru a beneficia de discount la prima tranzacţie, utilizatorul trebuie să trimită seria şi numărul BI/CI sau numărul de paşaport prin SMS la 1856. Va primi un cod unic pe care îl va prezenta operatorului Western Union, şi care ii va asigura o reducere de 3 euro la efectuarea tranzactiei. Promoţia este valabilă în perioada august-decembrie 2009 în locaţiile selectate ale agenţilor Western Union din România, cu excepţia Bancpost.
Bucuresti, 24.08.2009 {mosloadposition user10}