În 2005, Western Union a donat peste 70.000 de dolari (USD) pentru sprijinirea unor programe sociale din România
Anul trecut, Fundaţia First Data Western Union a acordat finanţări de peste 70.000 USD pentru demararea unor programe sociale în România. Programele, selectate şi finanţate în cursul anului trecut, includ activităţi ce continuă să fie implementate în 2006. Donaţiile acordate se adresează unor nevoi diverse – de la asistenţa de urgenţă pentru comunităţile afectate de inundaţii, la finanţări pentru proiecte existente în portofoliul unor organizaţii neguvernamentale.
„Suntem deschişi să susţinem organizaţiile caritabile care pot produce schimbări reale în viaţa oamenilor”, a declarat Alexandru Bădulescu, Country Director Western Union Romania & Moldova. „Proiectele finanţate în 2005 corespund angajamentului asumat de Western Union de a oferi, la rândul său, ceva pozitiv comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea. În acelaşi timp, ele au dus mai departe succesul înregistrat de primul program sprijinit de Fundaţia First Data Western Union în România, în 2004.” Prima finanţare aprobată de Fundaţie, în valoare de 20.000 USD, a avut ca beneficiar organizaţia Samusocial, pentru un proiect de asistenţă acordată persoanelor fără adăpost din Bucureşti.
În cadrul unui proiect special vizând ameliorarea serviciilor medicale în zonele afectate de inundaţii, World Vision Romania a primit în 2005 din partea Fundaţiei First Data Western Union o donaţie de 16.700 USD. Activităţile proiectului vizează judeţele Vrancea, Bacău şi Galaţi, unde comunităţile rurale au fost puternic afectate de calamităţile din luna iulie a anului trecut. Conform evaluării făcute de World Vision, aprovizionarea cu medicamente şi echipamente medicale este una din priorităţile majore ale acestor comunităţi. Dispensarele din opt sate au primit sprijin pentru renovare, mobilă, echipamente şi instrumente medicale, care să le deschidă astfel comunităţilor accesul urgent la serviciile de sănătate. Potrivit organizaţiei, la dispensarele vizate sunt arondate 29.000 de persoane. Se estimează însă că numărul beneficiarilor reali a depăşeşte acest nivel, dat fiind că personalul medical oferă asistenţă şi altor pacienţi, dintre cei fără asigurare medicală. „Acest proiect a fost dezvoltat în parteneriat cu Direcţiile de Sănătate Publică din aceste judeţe”, a declarat Aurora Popp, Program Officer World Vision Romania. „World Vision îşi doreşte să implice direct şi comunităţile locale, acestea fiind un factor cheie în procesul de dezvoltare”.
The Door Romania este un alt beneficiar al donaţiilor Fundaţiei First Data Western Union, cu suma de 20.000 USD. Organizaţia dezvoltă un proiect care vizează integrarea socio-profesională a copiilor din centrele de plasament din judeţul Ilfov. Activităţile prevăzute sunt structurate în patru etape – evaluarea psihologică a copiilor, consiliere individuală (acolo unde este cazul), sesiuni teoretice şi de instruire practică în ateliere şcoală, profilate pe un număr de până la 12 meserii. „Până acum, 22 de copii au beneficiat de evaluare psihologică şi orientare vocaţională”, a declarat Mihail Bibicu, Director Executiv The Door Romania. „Debutul componentei teoretice este programat pentru mijlocul lunii februarie 2006, iar instruirea practică va începe în martie.” The Door Romania desfăşoară proiecte caritabile din 1990.
Pentru proiectul intitulat „Sănătate prin Artă – Competiţie – Spectacol”, programat să se deruleze pe o perioadă de doi ani, Fundaţia First Data Western Union a donat organizaţiei Salvaţi Copiii – Filiala Bucureşti suma de 20.000 USD. Suma va fi folosită pentru activităţi culturale, sportive şi de organizare a timpului liber, având ca scop consolidarea abilităţilor de inter-relaţionare şi comunicare ale copiilor, precum şi dezvoltarea creativităţii şi încrederii în sine. Acestea includ competiţii sportive, spectacole, sesiuni de proiecţii video, excursii şi şcoală de vară. În faza iniţială, proiectul a fost conceput pentru a adresa unui număr de 80 de copii din Bucureşti (preşcolari, elevi, studenţi, copii cu dizabilităţi, aflaţi în situatie de risc social, copii din comunităţi de romi). Într-o fază ulterioară, grupul de beneficiari s-a extins la 127 de copii.
Un alt proiect în derulare se intitulează „Servicii de sănătate pentru persoanele cu dizabilităţi” şi este dezvoltat de Asociaţia Română Anti-Sida (ARAS) cu o finanţare din partea First Data Western Union de 16.700 USD. Prin acest program, 100 de persoane cu deficienţe de auz vor avea acces la consiliere pe tema HIV şi la teste HIV, într-o modalitate adaptată nevoilor lor speciale. De asemenea, 60 de profesori vor fi instruiţi să implementeze programul de sănătate în şcolile speciale, pentru elevii cu dizabilităţi, printr-o serie de sesiuni de informare şi editarea unor materiale informative pe această temă. Proiectul este primul de acest tip din România.
„Suntem încântaţi că am putut sprijini atâtea proiecte inovatoare, cu impact pozitiv, în ultimii doi ani, asupra vieţii multor persoane defavorizate din România. Vom continua să căutăm astfel de proiecte şi în 2006, pentru a le acorda sprijin financiar”, a declarat Luella Chavez D’Angelo, Preşedinte al Fundaţiei First Data Western Union.
Despre First Data Western Union Foundation
Fundaţia First Data Western Union, organizaţia caritabilă a First Data Corporation (NYSE:FDC), sprijină iniţiative filantropice în întreaga lume. De la înfiinţarea sa, în decembrie 2000, Fundaţia a donat milioane de dolari ca ajutor pentru cei aflaţi în nevoie. Finanţările sunt acordate organizaţiilor cu activitate în domeniile sănătate, educaţie şi servicii sociale, care contribuie la îmunătăţirea vieţii unui număr mare de persoane, în comunităţi din întreaga lume. Bursele de studiu acordate vizează studenţi din colegii netradiţionale. Fundaţia furnizează de asemenea ajutor financiar în caz de dezastru pentru comunităţile afectate. De asemenea, Fundaţia atrage fonduri de la angajaţii First Data şi de la parteneri pentru a creşte impactul activităţilor de acordare a donaţiilor la nivel mondial. Vă rugăm să vizitaţi site-ul Fundaţiei la adresa www.firstdatawesternunion.org.
Despre Western Union şi First Data
First Data Corp. (NYSE: FDC) este o companie lider la nivel mondial în serviciile de comerţ electronic şi soluţii de transfer de bani pentru firme şi persoane fizice. Prin faptul că pune la dispoziţie servicii pentru 4,1 milioane de locaţii comerciale, 1,500 emiţători de carduri şi milioane de consumatori, First Data impulsionează economia globală oferind oamenilor şi companiilor din întreaga lume posibilitatea de a achiziţiona bunuri şi servicii, uşor, rapid şi sigur, prin utilizarea a aproape oricărei forme de plată. Portofoliul companiei de servicii şi soluţii include credit, debit, private-label, smart şi stored-value card, servicii de procesare a tranzacţiilor la punctele de vânzare; servicii de transfer de bani; ordine de plată; protecţie împotriva fraudelor şi soluţii de autentificare; servicii de garantare şi verificare a plăţilor cec prin TeleCheck; comerţ pe Internet şi soluţii mobile. Western Union formează împreună cu filiala sa, Orlandi Valuta, una din cele mai mari reţele de transfer de bani, având aproximativ 250.000 de locaţii ale agenţilor în peste 200 ţări şi regiuni. Prin reţeaua sa STAR Network, clienţii pot efectua retrageri de numerar sau plăţi securizate pe bază de PIN, prin aproximativ 1,7 milioane de bancomate şi locaţii comerciale. Pentru mai multe informaţii, poate fi vizitat site-ul companiei www.firstdata.com.
{mosloadposition user10}