Imagini, video-uri, story-uri… toate acestea au devenit o parte extrem de importantă din viețile noastre. Căutăm cadre cât mai originale, set-up-uri cât mai creative, momentul potrivit și lumina optimă. Toate acestea pentru a avea un feed cât mai interesant și prin urmare, demn de urmărit de ceilalți.
Sunt însă și câteva secrete de care trebuie să ținem cont în realizarea unei fotografii și chiar daca am citit despre ele, practica ne mai întinde capcane uneori.
La cea de- a V-a ediție World of Instagram, ce va avea loc în data de 27 iunie, începând cu orele 18:00, la Grădina Dorobanți, luăm noțiunile teoretice și să le punem în practică, asistați de un fotograf profesionist, cu ajutorul căruia vom exersa transformarea unei poze comune într-una reușită. Cum?
Prin sugestii și trucuri oferite chiar în timpul sesiunii foto, de către Mihnea Ratte.
Pe lângă un feed frumos, există însă multe discuții despre cum se poate valorifica această muncă astfel încât să devină relevantă pentru posibile colaborări. De lămurirea acestei dileme va fi responsabil Marian Ionescu, aka Mariciu. Marian este si om de agenție care implementează cu succes campanii cu cei pe care îi urmărim pe rețelele sociale, dar și unul dintre cei cu care se implementează astfel de campanii. Asadar, el ne va oferi insight-uri atât din perspectiva omului de agenție, cât și din calitatea sa de Influencer.
Iar pentru că puterea exemplului este de departe cea mai sigură dovadă că se poate, Andreea Bălăban este invitata evenimentului care va povesti despre cum a reușit să adune o comunitate atât de frumoasă și despre cât de greu este să ajungi aici, ce a sacrificat și ce eforturi a depus.
Detalii despre program și înscrieri, sunt disponibile la https://worldofinstagram.energycorner.ro/. Participarea la acest eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Laura Pirlog, organizatoarea World of Instagram – “Dacă înainte se spunea că dacă nu ai Facebook, nu exiști, acum cred că putem spune că dacă nu ai Instagram, nu exiști. Migrarea spre Instagram este fenomenală, conținutul uploadat pe aceasta rețea este în continuă creștere iar lucrurile se schimbă cu mare viteză. La evenimentele World of Instagram discutăm despre toate aceste schimbări, învățăm și ne luăm doza de inspirație de la cei mai buni. Este o comunitate superbă și vom continua să contribuim la creșterea ei, așa cum și ea continuă să ne surprindă plăcut în fiecare zi, prin conținutul creat :)”.
Evenimentul World of Instagram este organizat de agentia de publicitate Creative Energy Corner. Mai multe detalii despre proiect gasiti pe pagina de inscriere la eveniment sau pe pagina de Facebook World of Instagram.
* World of Instagram este un eveniment educativ, în care sunt prezentate noutățile, sunt dezbatute teme actuale despre Instagram, toate sub îndrumarea unor specialiști reprezentativi pentru această industrie. World of Instagram este locul care reunește sub același acoperiș persoanele pasionate de Instagram și brandurile care sunt active pe Instagram. Cu fiecare ediție contribuim la creșterea unei comunități frumoase de instagrameri, le provocăm creativitatea și învățăm împreună.
*Despre Creative Energy Corner (www.energycorner.ro) ofera servicii de PR, Social Media, blogging si evenimente.