Cea de-a noua ediție a Asia Fest, primul festival din Europa Centrală și de Sud-Est care promovează culturile și gastronomia țărilor asiatice, are loc între 23 – 25 septembrie, în Parcul Național din București iar intrarea pentru public este liberă.
Cea de-a IX-a ediție AsiaFest este un proiect cofinanțat de Primăria Sectorului 2 prin Legea 350/2005.
Festivalul propune o nouă călătorie până în cele mai îndepărtate colțuri ale marelui continent iar iubitorii de cultură, atât tradițională, cât și contemporană, vor putea experimenta îndepărtata Asie în 3 zile de spectacole, filme, bucătărie tradițională asiatică, ateliere, expoziții și multe surprize pentru toată familia. Programul complet al festivalului va fi disponibil în curând pe https://asiafest.eu/.
În cadrul ceremoniei de deschidere a Asia Fest, care va avea loc vineri, 23 septembrie, ora 17:30, vor participa și vor lua cuvântul dl. Primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, dl. Han Chunlin, Ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, dl. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei la București, dl. Md Daud Ali, Ambasadorul Republicii Bangladesh în România, dl. Kim Jong Myung, Prim Secretar al Ambasadei Coreei de Sud la București și d-na Dao Vibulpanich, Ambasadorul Regatului Thailandei în România.
Programul primei zile de eveniment va include un atelier-spectacol de îmbrăcare a kimono-ului susținut de Laura Karaman, singurul designer de kimonouri din România (prezentarea costumului tradițional japonez și a tehnicii de îmbrăcare), un fashion show indo-european prezentat de designerul Hema Divakaran, o demonstrație introductivă în lumea cricket-ului adusă de Andrew Begg, de la Federația Română de Cricket și proiecția filmului chinez de animație White Snake.
Ziua de 24 septembrie reunește demonstrații de Taekwondo și Aikido, concursul de Cosplay, recitaluri de muzică Kpop, turcească, indiană și tobe japoneze, dansuri și prezentări, live cooking cu Chef John Menumorut, concertul unuia dintre cei mai talentați chitariști și compozitori de muzică blues și rock din Turcia, Fetiblue și proiecția animației japoneze Belle (r. Mamoru Hosoda), primul anime distribuit în cinematografele din România.
Ultima zi de festival aduce pe scena Asia Fest bine-cunoscuta prezentare a costumelor tradiționale asiatice, parada Cosplay și mult așteptatul concurs de K-Pop, momente de muzică și dansuri atât tradiționale, cât și contemporane, indiene, orientale și afgane, un fragment din spectacolul de teatru-dans Drumul Mătăsii, ce îmbină frumusețea mișcării, eleganța dansului și forța artelor marțiale, spectacolul de dans tradițional din Sri Lanka Shrithale și proiecția comediei fantastice indiene Phillauri (r. Anshai Lal).
Spațiul de ateliere reunește și anul acesta sesiuni de caligrafie arabă, tatuaje cu henna, demonstrații de îmbrăcare a kimono-urilor japoneze și de ceremonie a ceaiului, pictură pe evantaie și lampioane, sesiuni foto în costume tradiționale coreene și multe altele. Un atelier în premieră la Asia Fest este cel inspirat de festivalul Tanabata, un eveniment ce a apărut încă din anul 755 în Japonia, iar participanții își vor putea scrie dorințele pe bucățele de hârtie, numite tanzaku, ce vor fi apoi agățate, alături de alte decorațiuni, în copaci care, pe durata ceremoniei, devin un suport al aspirațiilor și visurilor.
În zona de food, gurmanzii vor putea degusta mâncăruri tradiționale dar și experimente gastronomice exclusiviste din India, Turcia, Coreea de Sud, China și Japonia: kimtchi, Dak Galbi, baclavalele și cataiful turcesc, dulciuri tradiționale siriene și libaneze, ramen și bento japonez, înghețată thailandeză, tikka masala și curry indian, faimosul bubble tea, deserturi mochi gourmet și alte preparate delicioase din îndepărtata Asie.
La standurile din cadrul expoziției de produse asiatice, pasionații vor putea găsi condimente, sosuri, ceaiuri și alte ingrediente pentru acasă, alături de cosmetice coreene, haine, manga, cărți, decorațiuni și bijuterii de inspirație asiatică. De asemenea, pe toată durata evenimentului, vizitatorii vor putea admira o expoziție de fotografie ce surprinde frumusețea palatelor imperiale și a grădinilor din China, pusă la dispoziție de către Ambasada Republicii Populare Chineze la București.
Asia Fest este un dialog multicultural care celebrează cultura Asiei, aducând în București, deseori în premieră, atât tradițiile cât și contemporanul din locuri pline de mister și inspirație.
Parteneri: Primăria Sectorului 2, Asahi Beer, Japanos.
Parteneri culturali: Ambasada Republicii Coreea la București, Ambasada Republicii Populare Chineze la București, Ambasada Indiei la București, Bad Unicorn, Casa Româno-Chineză, Centrul de Studii Româno-Japoneze “Angela Hondru”, Centrul de Studii Româno-Coreene, Asociația Haramitchi RO, Tenshin, Asociația Culturală Sarang Hanguk, Asociația Culturală Nan Kibun, Discover Korea, Centrul Cultural European Româno-Panarab, Indra Dance Academy, Institutul de Artă Euroasiatic, Shanghai Wushu, Institutul Confucius, Centrul Cultural Yunus Emre, Sweets Kendama, Festivalul de Film Japonez IZANAGI, Institutul King Sejong din București, Taekwondo Promotion Foundation.
Parteneri media: Magic FM, Blitz TV, AGERPRES, IQads, Spotmedia, B365.ro, bucataras.ro, gustos.ro, culinar.ro, retete-culinare.ro, Restocracy, Click!, Click! pentru femei, Kudika, Garbo, Prwave, Catchy, Hayat, acasă.ro, goingout.ro, bucharest-guide.ro, probucuresti.ro, bucuresteni.ro, Fashion8, Munteanu, SMARK.