Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Webstyler, prima agentie digitala din Romania premiata la Eurobest

Webstyler a câștigat în acest weekend un trofeu de bronz la Eurobest, devenind astfel prima agenție digitală din România premiată la cel mai important festival european dedicat comunicării creative. Aflată la cea de-a 25-a ediție, competiția își propune să desemneze campionii continentali ai creativității la fiecare din cele 15 categorii ale festivalului, iar juriul este format din experți internaționali de renume.

Campania câștigătoare a trofeului de bronz în categoria PR – Corporate Reputation este ‚Vezi dincolo de limite’ realizată de Webstyler+GMP pentru Romtelecom, brand Dolce Sport.

Fiind una dintre televiziunile care a transmis Olimpiada, Dolce Sport a dorit să facă mai mult de atât și să vorbească românilor despre spiritul olimpic. Ideea campaniei a fost de a provoca un biciclist cu deficit vizual (Florin Georgescu) să parcurgă întregul drum din România și până la Jocurile Olimpice de la Londra pe bicicletă (în tandem), ca un manifest pentru depășirea limitelor.

„Premiul câștigat de echipa Webstyler + GMP este o performanță pentru noi în contextul în care suntem prima agenție digitală din România premiată la Eurobest, festival pe care il consider ‚Cannes Lions-ul Europei’. Îi mulțumesc întregii echipe si clientului pentru ca au făcut acest lucru posibil. Împreună, am creat o campanie inedită care i-a inspirat pe români și care a atras atâtea reacții pozitive pentru România din exterior. De asemenea, suntem fericiți că am reușit să spargem gheața într-o categorie în care Grand Prixul a fost câștigat de colegii de la McCann Romania pe care îi și felicit!”, a declarat Bogdan Nițu – General Manager al Webstyler.

„Ne-am propus acum ceva timp să încercăm să ajutăm brandurile să ajute oamenii. În cazul de față, pe lângă Dolce, Florin Georgescu este brandul care ajută oamenii: ne arată nouă tuturor că viața este despre evoluție, despre ieșirea din confort, despre autodepășire. Și asta ne-a dat tuturor, client și agenții, inspirație și energie să facem această campanie. Mulțumim Romtelecom, mulțumim Florin Georgescu”, a declarat Felix Tătaru – General Manager al GMP.

„Ne-am îndrăgostit de propunere încă de la prima prezentare și am apreciat nu doar latura inovativă a acesteia, dar și povestea și exemplul lui Florin. Am spus da nu numai unui proiect, am spus da unei lecții de viață pe care, extrapolând, o putem duce și către zona de business unde, de asemenea, granițele pot fi depășite cu voință, muncă și ambiție. Este o filozofie pe care o împărtășim cu toată convingerea și ne bucurăm că împreună cu echipa Webstyler + GMP și Florin Georgescu am spus o poveste frumoasă, cu ecouri pozitive nu numai în România, ci și în presa internațională.” a declarat Alina Petri, Director e-Business &Publicitate Romtelecom.

Bucuresti, 03.12.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.