TP Vision anunță colaborarea cu o agenţie pentru PR integrat în zona de lifestyle
TP Vision a desemnat Weber Shandwick ca agenţie de lifestyle PR şi social media în Europa, pentru brandul licenţiat Philips TV. Agenţia globală, prin companiile locale afiliate (McCann PR în România), se va axa pe poziţionarea Philips TV ca brand european de lifestyle şi design premium, şi va desfăşura pe tot parcursul anului activități precum campanii integrate, relaţii cu presa, comunicare în social media, creare de conţinut şi evenimente ca IFA şi lansări anuale Philips TV.
Adrian Gonzalez-Ibbitson, International PR Manager în cadrul TP Vision, este încântat să înceapă acest parteneriat între Philips TV și Weber Shandwick: „Până acum, Philips TV a fost privit într-un mod funcţional atât în materie de brand, cât şi de produse. Dorim să ne îndreptăm atenţia mai mult către propunerile de lifestyle care aduc unicitate brandului nostru: design premium european şi tehnologie Ambilight. Weber Shandwick s-a dovedit a fi cel mai bun partener pentru noi, datorită modului său de lucru creativ şi integrat, reţelei sale europene, modelului central hub-and-spoke şi campaniilor sale premiate. Așteptăm cu interes această colaborare.”
[…] Weber Shandwick este numita agentie europeana pentru Philips TV. […]