Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Wave Division a incheiat un parteneriat cu Coupons.com pentru lansarea, in premiera in Romania

a unei platforme digitale de e-couponing

Compania Wave Division, una dintre cele mai mari agenții de BTL full service din România, a încheiat un parteneriat cu Coupons.com, lider european în domeniul promoţiilor de cupoane digitale, ce vizează lansarea în premieră pe piața din România a unei platforme digitale de e-couponing, dedicată promovării promoțiilor prin intermediul cupoanelor online.

Coupons.com Limited este lider european în domeniul promoţiilor de cupoane digitale, subsidiară a companiei americane Coupons.com Incorporated, lider mondial în soluții de e-marketing prin intermediul cupoanelor online.

Lansarea platformei digitale de e-couponing este o premieră absolută în România şi corespunde dinamicii accentuate a segmentului de shopper marketing si de digital marketing pe plan local, permiţând brandurilor să se facă mai bine cunoscute potenţialilor clienţi, care vor avea la dispoziţie un instrument adiţional de marketing. Proiectul inovator lansat de către Wave Division va fi coordonat de Bogdana Baltasiu, Business Development Director, fost Client Service Manager la Nielsen, care va avea responsabilități de coordonare și dezvoltare a noului serviciu de  e-couponing.

Noua platformă digitală iniţiază în acelaşi timp un proces de educare a pieţei, prin conectarea marketingului digital la comportamentul şi preferinţele cumpărătorilor anterior procesului de cumpărare (pre-shopper marketing). Cele mai recente studii de specialitate relevă creşterea duratei alocate de consumatori planificării sesiunii săptămânale de shopping, anterior vizitei din magazin si nu doar in mediul offline, ci si in cel online. Un studiu efectuat de Wave Division în februarie 2012, prin care au fost intervievati un număr de 3007 cumpărători cu acces online, relevă faptul că 70% dintre aceştia îşi planifică sesiunile de shopping, iar 51% iau în calcul promoţiile şi reducerile existente în alcătuirea coşului de cumpărături.

Un procent de 88% dintre cumpărătorii chestionaţi doresc să printeze şi să utilizeze cupoanele de reducere şi promoţiile oferite online. Dintre aceştia, 87% sunt dispuşi să schimbe ruta obişnuită de cumpărături şi să viziteze alte magazine, în care pot folosi cupoanele găsite online sau primite prin email.

Conceptul de digital couponing permite accesul gratuit, online, la discounturi şi promoţii pe care cumpărătorii le pot utiliza pentru coşul de cumpărături lunar. Cupoanele digitale vor fi disponibile în cadrul acestei platforme digitale tip multi-brand, multi-retailer, şi vor putea fi printate de către consumatori în scopul utilizării lor în magazinele comerţului modern (hipermarketuri, supermakerturi, magazine tip discount). Platforma digitală va include diverse activităţi de marketing şi promoţionale în parteneriat cu partenerii săi, producători şi retaileri.

“Suntem onoraţi că am devenit partenerii Coupons.com în România şi că putem iniţia un proiect vizionar pentru marketingul online, care va influenţa comportamentul consumatorului român, îl va responsabiliza şi îi va oferi un acces suplimentar la brandurile prezente pe rafturile din magazine, la cele mai avantajoase preţuri. Ne dorim ca acest nou tip de shopper marketing să însemne un pariu câştigat pentru noi, partenerul nostru Coupons.com, dar şi pentru întreaga piaţă – producători, retaileri, consumatori”, a declarat Al Kamara, CEO Wave Division.

Despre Wave Division

Wave Division este una dintre cele mai mari agenții de BTL full service din România, cu o activitate de peste 13 ani și o rețea dezvoltată în 72 de orașe. Wave Division a avut în 2011 o cifră de afaceri de aproximativ 5 milioane de Euro, dublă comparativ cu 2009. Prin intermediul celor 4 domenii cheie de expertiză: servicii integrate de in-store, events management, shopper marketing şi, recent, digital couponing, Wave Division propune soluţii creative şi inovatoare pentru un portofoliu semnificativ de clienți, care a inclus de-a lungul timpului companii naţionale şi multinaţionale printre care se numără: P&G, Danone, Interstar, Intersnack, L’Oreal, McDonald’s, Real,- Hypermarket România, Reckitt Benckiser, Samsung, iar în ultimul timp s-au adăugat şi Mega Image, Heineken, Prodal, Lidl şi Hochland.

Despre Coupons.com

Coupons.com Limited (Coupons.com) este liderul european al promoţiilor de cupoane digitale, subsidiară a companiei americane Coupons.com Incorporated. Are sediul la Londra şi operează în prezent în 15 ţări europene, inclusiv România. Printre clienţii săi se numără Procter & Gamble, L’Oreal, Nestlé, Reckitt Benckiser, Mars, Associated British Foods, Kraft Foods, precum şi liderii retailerului din supermarketuri ca Tesco, Waitrose şi The Co-operative Food.

Coupons.com oferă promoţii inovatoare şi eficiente de cupoane online, care pot influenţa consumatorii şi ii pot sprijini în achiziţionarea produsului dorit din magazine, prin intermediul cupoanelor.

Despre Coupons.com Incorporated

Coupons.com Inc. a fost fondată în 1998 şi are sediul în Silicon Valley. Coupons.com distribuie milioane de cupoane zilnic. Produsele şi serviciile Coupons.com includ Coupons.com, al 49-lea cel mai vizitat domeniu în SUA, Grocery iQ şi aplicaţiile mobile Coupons.com. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.couponsinc.com

Bucuresti, 15.11.2012

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.