“Watchmen” / “Cei ce vegheaza”, ecranizare fidela a seriei omonime de benzi desenate create de Alan Moore in anii ’80, este o mostra de fictiune post-moderna intr-o viziune regizorala diferita de cea a povestilor deja stereotipe cu supereroi. Melanj de actiune SF, aventura si roman politist, filmul lui Zack Snyder aduce acum, in premiera pe DVD si Blu-ray, cel mai popular roman grafic din istorie.
In vremurile lor de glorie, eroii mascati erau cei care vegheau la siguranta societatii. Astazi, in SUA anului 1985, super-eroii nu mai sunt decat niste personae non gratae, de niciun folos nimanui: guvernul i-a scos in afara legii, oamenii i-au uitat… Desi actiunea se desfasoara intr-o istorie alternativa, similitudinile cu lumea contemporana sunt evidente. Razboiul Rece dintre SUA si Uniunea Sovietica atinge paroxismul, iar razboiul nuclear este iminent. In pragul haosului, speranta ar putea fi chiar Watchmen. Numai ca, acum, ei insisi sunt in pericol: un asasin misterios vrea sa-i extermine pana la unul.
In timp ce investigheaza crima agentului guvernamental Edward Blake, Rorschach (Jackie Earle Haley) realizeaza ca victima era fostul sau partener, Comediantul (Jeffrey Dean Morgan) si ca sunt si ceilalti Watchmen in pericol. Cineva vrea sa-i distruga… Asumandu-si rolul de detectiv incognito, Rorschach isi avertizeaza colegii din vechea garda: Dr. Manhattan (Billy Crudup), acum exilat pe Marte, si iubita sa, Silk Spectre 2 (Malin Akerman), Nite Owl 2 (Patrick Wilson) si Ozymandias (Matthew Goode). Dar ancheta scoate la iveala o conspiratie mai diabolica decat si-ar fi putut imagina, care ar compromite echilibrul si asa precar dintre marile puteri. Cu un asasin pe urme si o misiune cu o miza infricosatoare, eroii au de ales: sa-si apere pielea sau sa salveze lumea? Un contra-erou surpriza pare sa le cunoasca trecutul si sa le hotarasca viitorul…
Complexa si multi-stratificata, intriga filmului este un caleidoscop de situatii extraordinare si personaje pe atat de misterioase pe cat de laconic conturate, intocmai ca in benzile desenate de la care se revendica, alaturi de animatia digitala “Tales of the Black Freighter” / “Povestea Vaporului negru”. Atmosfera e intregita de o coloana sonora de exceptie, cu melodii din repertoriul artistilor Jimi Hendrix, Janis Joplin, Bob Dylan, Nat King Cole, Nina Simone, Simon and Garfunkel s.a.
Pe langa suspans, efecte speciale senzationale si perspectiva postmoderna a regizorului Zack Snyder (care a realizat si "300"), "Watchmen" / "Cei ce vegheaza", disponibil acum pe DVD si Blu-ray, ne rezerva si ocazia de a descoperi in ce masura super-puterile eroilor mascati respecta legile fizicii – in materialul bonus “Mecanisme: Tehnologii ale unei lumi fantastice”. O productie Paramount Pictures distribuita de Prooptiki Romania in magazinele Diverta, Media Galaxy, Carrefour, Flanco, Altex, Real, Libraria Alexandria, Dedeman, Librariile Humanitas, Librariile Carturesti, MyMovie si altele.
{mosloadposition user10}