WASTELAND2020, primul proiect din Trilogia Consumului, un demers comun al regizoarelor Catinca Drăgănescu şi Ioana Petre, va fi difuzat în premieră absolută joi, pe 29 octombrie, începând cu ora 20:00, pe platforma cinematic.unteatru.ro. Până pe 4 noiembrie, producția muzicală inspirată din scandalul arderilor ilegale a deșeurilor importate în România va fi disponibilă gratuit în mediul online, pe prima platformă VoD de teatru independent, în baza unei rezervări. Pentru a vedea spectacolul, iubitorii de teatru din întreaga lume pot solicita un cod gratuit de acces, printr-un email de rezervare trimis la adresa contact.idea77@gmail.com.
WASTELAND2020 este prima producție a asociației IDEA77, în parteneriat cu Centrul de Teatru Educațional Replika, și este inspirată din documentarul «Secrete de ciment», o investigație realizată în 2019 de jurnașiștii de la RISE Project. Din distribuție fac parte actorii Cătălina Antal, Matei Arvunescu, Ionuţ Grama, Silvana Negruţiu și artista Larisa Retegan, care semnează muzica originală a spectacolului, alături de Alexei Țurcan. Scenografia a fost realizată de Gabi Albu, iar light design-ul de Alexandros Raptis.
Spectacolul oferă o dublă perspectivă asupra mafiei deşeurilor din Europa, urmărind alternativ poveştile a două familii: una din Germania şi una din România. În timp ce nemţii sunt preocupaţi de cum pot ajunge să producă zero deşeuri şi cum pot salva planeta, familia românească se luptă cu lipsa de reacţie a autorităţilor şi insensibilitatea comunităţii din care face parte cu privire la poluare.
Apariţia unui mare concern german care deschide o fabrică de ciment ȋn localitate scindează comunitatea şi o provoacă la a-şi reevalua priorităţile. WASTELAND2020 se apleacă asupra dilemei morale legate de legitimitatea acestui traseu prestabilit şi invită la o reflecţie pe termen lung asupra vieţii contemporane.
Dacă Germania are încă din 1961 o politică de sortare a deșeurilor, România a rămas în urmă la acest capitol. Iar o țară unde deșeurile sunt, în general, la grămadă, reprezintă o oportunitate perfectă pentru aşa zisele ţări civilizate de a-şi exporta reziduurile toxice pe care nu le pot distruge acasă, unde poluarea este taxată. Astfel unele țări devin gropile de gunoi ale Europei, în timp ce altele se laudă cu aer, apă și sol curat. Cum pot cetățenii țărilor din Uniunea Europeană să aibă aceleași priorități, atâta timp cât nivelul lor de trai este atât de diferit, iar sănătatea este politizată? WASTELAND2020 nu oferă soluții și răspunsuri universal valabile acestor dileme, ci își propune să readucă în atenția opiniei publice subiecte precum lipsa echității, comportamentul de consum, standardele duble și perpetuarea pasivă a acestui fenomen care ne afectează pe toți.
Despre IDEA77
O iniţiativă culturală menită să producă şi promoveze proiecte inovative din zona artelor performative şi educaţiei alternative, IDEA77 se poziționează ca un nucleu de artişti, antreprenori şi manageri culturali interesaţi de experiment, creaţii originale şi proiecte aflate ȋn relaţie directă cu realitatea contemporană.
Viziunea noastră se concentrează ȋn jurul conceptelor de experience design şi art for social change.
Ne pasionează colaborările trans-sectoriale, noile tehnologii şi esteticile hibride.
Investigăm subiecte actuale şi polemice, ȋncurajăm dezbaterea şi promovăm cultura dialogului.
Susţinem valori ca empatia, solidaritatea şi incluziunea socială.
IDEA77 este o structură fluidă şi dinamică orientată spre viitor, un promotor al formelor noi, un creator de experienţe.
Despre Centrul de Teatru Educațional Replika
Centrul de Teatru Educațional Replika este un proiect al Asociației Culturale Replika și reprezintă un spațiu de cercetare educațională și creație artistică, dedicat în special publicului tânăr.
Centrul de Teatru Educațional Replika își propune să dezvolte și să promoveze programe de cercetare artistică și creații pe teme și subiecte stringente din societatea contemporană, valorizând o artă solidară cu lumea în care trăim. Centrul își propune să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă. Artiști, activiști, educatori acționează prin intermediul unor inițiative artistice, se educă reciproc și produc schimbări în societatea contemporană.
WASTELAND 2020 este o producție IDEA77 și Centrul de Teatru Educațional Replika.
Proiect co-finanțat de AFCN.
Partener: Rise Project