Noua colecție de bijuterii de lux, "Grădina cu Giuvaiere III" semnată Ana Wagner, va fi prezentă în perioada 3-5 mai 2013 la Barcelona Bridal Week – Pasarela Novias.
Barcelona va găzdui ediția a XXIII-a a celei mai renumite expoziții de modă nupțială pe plan internațional, transformând orașul lui Gaudi în capitala mondială a mireselor.
Pentru a consolida succesul expoziției se vor deschide și porțile Salonului Noviaespaña, unde se vor reuni toți liderii marcanți ai genului, artiști în design de lux și creatori ai detaliilor petrecerii de nuntă, exponenți fini ai accesoriilor de ceremonie și comuniune, printre care și Ana Wagner.
Bijuteriile semnate Ana Wagner la cea de-a 9-a ediție Autor
Evenimentul va avea loc între 20 și 21 aprilie, la Sala Dalles din centrul Capitalei. Organizat de platforma AUTOR Bijuterie Contemporană, târgul va fi deschis publicului între orele 11 și 20.
Ajuns la cea de-a 9-a ediție, cel mai important târg de bijuterie de AUTOR din România va surprinde înca o dată publicul cu noile colecții realizate de designerii români din sfera contemporan-experimentală și va promova tinere talente ce vor fi prezente în premieră la acest eveniment.
Cursuri de pictură pe porțelan
Sâmbătă, 27 Aprilie, de la ora 11.00, vă invităm la un curs de pictură pe porțelan cu Ana Wagner. Veți putea descoperi pe îndelete, într-o atmosferă plăcută, la atelierul Wagner, tainele picturii pe porțelan. După terminarea cursului puteți lua acasă obiectul pictat și tratat termic.
Parteneri eveniment: Illy café.
Pentru înscrieri și detalii – email: irina@wagnerarte.ro
14 designeri români de produs la AUTOR – Târg de Bijuterie Contemporană
Pentru a doua ediție consecutivă, Târgul Autor (aflat la a 9-a ediție) dedică o secțiune specială tinerilor designeri români de produs, care propun publicului vizitator unele dintre cele mai proaspete și spectaculoase obiecte destinate decorațiunilor și amenajărilor interioare (obiecte de iluminat cu personalitate, corpuri de mobilier, instalații cu plante suspendate, obiecte de veselă, ceasuri de perete) și obiecte cu funcții diferite (de la portofele pana la căști audio realizate din lemn).
Designerii şi studiourile de design participante în acest an la AUTOR – Târg de Bijuterie Contemporană sunt: Agnes Keszeg, The Awesome Project, Constantin Alupoaiei, Anca Fetcu, TheCraft Lab, Alexe Popescu, Dragos Dogaru, Ramona Bejan, Silva Artis, Alina Turdean, Ioana Ciurea, arhiDOT design, Irina Alexandru și 11am architects.
Lista locațiilor unde găsiți porțelanul
Wagner Arte Frumoase și Povești:
• Wagner Maison de la Porcelaine – Cotroceni
• Kunstbarkeiten – Graz